# Guvernul aprobă 33 de medicamente noi pe lista celor gratuite și compensate > Guvernul a aprobat includerea a 33 de medicamente noi pe lista celor gratuite și compensate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat noile terapii. Publicat: 5 martie 2026, 15:40 · Autor: Roxana Nistor · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/guvernul-aproba-33-de-medicamente-noi-pe-lista-celor-gratuite-si-compensate/ · Publicație: Financiarul ![medicamente compensate](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/medicamente-compensate-1772718010.jpeg) Guvernul a aprobat includerea a 33 de medicamente noi pe lista celor gratuite și compensate, o măsură ce vine în sprijinul pacienților care ajungeau să plătească zeci de mii de euro pentru tratamente moderne. În același timp, pentru alte 19 medicamente se vor extinde indicațiile terapeutice. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că este una dintre cele mai ample actualizări din ultimii ani, conform [Observatornews](https://observatornews.ro/sanatate/33-de-medicamente-noi-pe-lista-celor-gratuite-si-compensate-pentru-unele-romanii-plateau-zeci-de-mii-de-euro-647853.html). „La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite şi compensate. 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate. Pentru alte 19 medicamente extindem indicaţiile terapeutice. Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente şi indicaţii terapeutice noi. Înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienţi. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook. ## Noi terapii pentru pacienții oncologici O parte importantă a noilor medicamente vizează Programul Naţional de Oncologie. Pe listă a fost introdus în premieră un medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, destinat tratamentului cancerului de prostată. Acesta se alătură altor 14 medicamente noi pentru afecțiuni precum: - melanom - carcinom hepatocelular - colangiocarcinom - mielom multiplu - macroglobulinemie Waldenstrom - limfoame - cancer pulmonar fără celule mici - cancer mamar - cancer de prostată - tumori solide cu mutaţii genetice - tumori gastro-intestinale stromale (GIST) ## Acces la tratament pentru boli grave și rare Actualizarea listei asigură accesul la tratament și pentru pacienții cu afecțiuni severe și mai puțin frecvente. Printre bolile vizate de noile terapii compensate se numără: - arterită cu celule gigante - hemoglobinurie paroxistică nocturnă - amiloidoză ereditară cu transtiretină - miastenia gravis - tulburări din spectrul neuromielitei optice - deficit de lipază acidă lizozomală - boala Fabry ## Ce afecțiuni noi pot fi tratate cu medicamente deja compensate Pe lângă medicamentele noi, pentru alte 19 tratamente deja existente pe listă au fost extinse indicațiile terapeutice. Acestea vor putea fi folosite acum și pentru alte afecțiuni, inclusiv: - trombocitopenie severă la pacienţi cu boală hepatică cronică - sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică) - boala Niemann-Pick tip C - boala Still şi artrită idiopatică juvenilă sistemică - alkaptonurie - nefropatie cu IgA - colită ulcerativă moderată sau severă - artrită psoriazică, artrită asociată entezitei şi artrită psoriazică juvenilă - febră mediteraneană familială şi sindroame autoinflamatorii rare - cancer pulmonar cu mutaţie BRAF - gliom la copii şi adolescenţi - limfom folicular recidivant sau refractar - cancer tiroidian diferenţiat avansat - miastenia gravis generalizată şi tulburări din spectrul neuromielitei optice Ministrul Sănătății a concluzionat subliniind impactul direct asupra pacienților. „Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o şansă în plus la tratament, la timp câştigat şi la speranţă pentru pacienţi şi familiile lor”, a adăugat Alexandru Rogobete.