# Primul nod rutier pe 3 niveluri din România. 300 de muncitori pe șantierul de la Boița > În apropierea localității Boița din județul Sibiu se construiește cel mai spectaculos nod rutier din România. Structura va avea, în anumite puncte, pasaje suprapuse, astfel încât traficul se va des... Publicat: 20 februarie 2026, 15:43 · Actualizat: 20 februarie 2026, 15:43 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/primul-nod-rutier-pe-3-niveluri-din-romania-300-de-muncitori-pe-santierul-de-la-boita/ · Publicație: Financiarul ![Primul nod rutier pe 3 niveluri din România. 300 de muncitori pe șantierul de la Boița](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/02/primul-nod-rutier-pe-3-niveluri-din-romania-300-de-muncitori-pe-santierul-de-la-boita-1771594991-1024x684.jpg) În apropierea localității Boița din județul Sibiu se construiește cel mai spectaculos nod rutier din România. Structura va avea, în anumite puncte, pasaje suprapuse, astfel încât traficul se va desfășura pe trei niveluri. Aici se vor intersecta autostrăzile A1 Sibiu - Pitești și A13 Sibiu - Făgăraș. Potrivit [HotNews](https://hotnews.ro/video-cum-va-arata-si-cand-va-fi-gata-primul-nod-rutier-pe-trei-niveluri-din-romania-2175634), autostrada A13, cu o lungime de 68 de kilometri, a fost contractată în 2023 cu o firmă din Turcia pentru o sumă totală de 1,3 miliarde de euro. ## Mobilizare pe șantier, în ciuda vremii Directorul Companiei de Drumuri (CNAIR), Cristian Pistol, a publicat imagini video de pe șantier și a oferit detalii despre stadiul lucrărilor. „Se lucrează intens la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România (Boița, județul Sibiu)! Deși vremea este nefavorabilă constructorul turc este mobilizat în șantier cu aproximativ 300 de muncitori și peste 75 de utilaje”, a transmis Cristian Pistol. El a precizat că în această perioadă se lucrează la forarea fundațiilor pentru structuri și la excavații. ## Un proiect tehnic de anvergură Nodul rutier va asigura conexiunea și cu DN7, la sud de Tălmaciu, și va include bretele foarte lungi pentru a acoperi toate direcțiile de trafic. De asemenea, Autostrada A1 va continua spre Boița cu un viaduct înalt, care va trece peste valea unde în prezent se coboară de pe tronsonul deja aflat în circulație. Tronsonul de 14,2 km dintre Boița și Avrig, care încorporează acest nod complex, prevede și construcția a 6 viaducte și 17 poduri. Cel mai lung dintre viaducte va avea o lungime de 911 metri. ## Costuri și termene de finalizare Contractul pentru acest segment a fost semnat în 2023 cu constructorul turc MAKYOL și are o valoare de 1,89 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport. Conform documentării, lucrările pe lotul A13 de la Boița la Sibiu au început în luna noiembrie 2025, iar până la acel moment constructorul a pregătit terenul, drumurile tehnologice și organizarea de șantier. Întreaga autostradă Sibiu - Făgăraș, parte a A13, are o lungime de 68,04 km și este împărțită în 4 tronsoane. Toate au fost contractate cu același constructor din Turcia, Makyol, iar termenul de finalizare, conform contractului, este anul 2028.