# Radu Burnete, replică pentru OMV – nu vom ajunge să nu ne mai permitem carburant > Consilierul prezidențial Radu Burnete comentează declarația șefului OMV, Alfred Stern. Acesta consideră un scenariu extrem să nu ne mai permitem carburant la pompă. Publicat: 21 martie 2026, 23:10 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/radu-burnete-replica-pentru-omv-nu-vom-ajunge-sa-nu-ne-mai-permitem-carburant/ · Publicație: Financiarul ![Radu Burnete](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/Radu-Burnete-1774127452-1024x576.webp) Consilierul prezidențial Radu Burnete a reacționat sâmbătă seara după afirmația controversată a șefului OMV, Alfred Stern, care sugera că cine nu-și permite prețurile mari la combustibil ar trebui „să meargă pe jos”. Burnete susține că acesta este un scenariu extrem și nu crede că vom ajunge în situația în care românii nu vor mai putea alimenta la pompă. ## Un scenariu extrem? Burnete califică situația drept un scenariu puțin probabil, bazându-se pe capacitatea pieței de a se adapta rapid. El a explicat că, deși tensiuni pe termen scurt sunt posibile, soluțiile vor apărea inevitabil. Iar marile companii și statele vor găsi alternative. „Ăsta un scenariu extrem, că nu ne vom mai permite să alimentăm la pompă. Nu cred că vom ajunge acolo. Repet, lumea se adaptează foarte, foarte repede și pe măsură ce acest război va continua și eu sper să nu continue și să să se încheie cât mai repede, dar dacă suntem în acest scenariu pe care nu și-l dorește nimeni ca el să continue, o să vedeți, companiile mari petroliere, marile state vor găsi căi de a aduce alte rezerve sau alte resurse de hidrocarburi și de combustibil în piață”, a declarat consilierul prezidențial. Numai ca adaptarea nu este instantanee. „Doar că asta nu se poate face în 2-3 săptămâni. E posibil ca pe o perioadă foarte scurtă să vedem această tensiune foarte mare în piață”, a adăugat Burnete. ## Lecția măștilor din pandemie Pentru a-și susține argumentul, Radu Burnete a făcut o paralelă cu o criză recentă, cea a măștilor de protecție de la începutul pandemiei. Vă mai amintiți cât de greu se găseau și la ce prețuri exorbitante? E drept că situația s-a reglat în câteva luni, un mecanism economic pe care consilierul prezidențial mizează și acum. „Și vă mai dau un exemplu, care poate nu-i dintr-o zonă foarte diferită. Aduceți-vă aminte cât costa masca de protecție la începutul pandemiei. Ajunseserăm să ni le agățăm în cui, costau 4- 5 lei și aproape nu găseai. Semnalul ăsta ce a făcut? Ca foarte multă lume de pe planeta asta să înceapă să producă măști, să avem mai mult. Cât timp a durat? Câteva luni de zile până prețul acestor măști a început să scadă. Fenomenul ăsta se întâmplă cu orice produs, orice bun economic care e afectat de un astfel de de șoc. Deci, ne vom adapta. Eu, din punctul meu de vedere, avem acum un hop pe termen scurt care trebuie gestionat. Pe termen mediu și lung, această criză se va disipa, cum s-a disipat și cea din 2022. Chiar dacă în Europa și asta e o altă discuție, prețurile la energie au rămas mai mari decât în alte părți ale lumii”, a explicat Radu Burnete. ## Adevăratul risc, măsurile iresponsabile Dincolo de șocurile externe, riscul unei penurii reale ar putea veni, în opinia sa, chiar din interior, prin măsuri „iresponsabile”. Burnete a indicat direct spre o posibilă plafonare a prețurilor, o măsură care, susține el, ar crea mai multe probleme decât ar rezolva. Până la urmă, cum vine asta să plafonezi un preț la un produs importat? Soluția corectă, în viziunea sa, este sprijinul direcționat către consumatorii vulnerabili (o idee vehiculată des, dar aplicată mai rar), nu o intervenție generalizată care ar putea perturba piața. ## Declarația care a aprins spiritele Reacția lui Radu Burnete vine după ce, în urmă cu câteva zile, CEO-ul OMV, Alfred Stern, a făcut o declarație tranșantă care a stârnit un val de critici. Afirmația a fost percepută ca fiind arogantă și lipsită de empatie față de consumatorii europeni afectați de prețurile mari la energie. „Oricine de pe lumea asta, care nu este pregătit să plătească preţurile mari pe care le avem noi în Europa, în Austria le plătim, atunci să meargă pe jos”, a spus Alfred Stern.