# Scandal la Spitalul Județean Constanța un neurochirurg concediat după 3 luni > Un medic neurochirurg a fost concediat de la Spitalul Județean Constanța la doar 3 luni de la angajare. Conducerea acuză timpi operatori lungi, în timp ce medicul vorbește de prudență. Publicat: 16 martie 2026, 15:21 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/scandal-la-spitalul-judetean-constanta-un-neurochirurg-concediat-dupa-3-luni/ · Publicație: Financiarul ![Spitalul Județean Constanța](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/Spitalul-Judetean-Constanta-1773667271-1024x576.jpeg) Spitalul Județean din Constanța este din nou în centrul unui scandal de proporții. Un medic specialist neurochirurg a fost concediat la doar trei luni de la angajare, în plină criză de personal. Cazul a ajuns deja în atenția Ministrului Sănătății, care a promis trimiterea unei echipe de control. ## Un șoc total Povestea medicului Mihaela Pop la spitalul de la malul mării a început în noiembrie anul trecut. Atunci a semnat contractul pentru postul câștigat prin concurs, mutându-se din Cluj la Constanța împreună cu soțul ei, medic rezident tot în neurochirurgie. Contractul avea o perioadă de probă de trei luni, un detaliu pe care medicul recunoaște că nu l-a sesizat la semnare. Conform Codului Muncii, angajatorul putea întrerupe colaborarea fără explicații. Și totuși, medicul se declară șocat de lipsa totală de comunicare. „A fost un șoc, pentru că în cele trei luni niciodată nu mi s-a atras atenția că am făcut, să fi făcut ceva greșit. Deci n-am avut nicio abatere, nicio... n-a fost nimic scris, nimic verbal. Adică, mi-au dat impresia că totul este în regulă”, spune dr. Mihaela Pop, medic primar neurochirurgie. Până la urmă, cum poți să te integrezi dacă nu ți se spune ce ai de îmbunătățit? „Dacă se dorea să rămânem în clinică și să ajutăm la bunul mers al lucrurilor acolo și așa mai departe, să ne integrez, ni se spunea. Uite, eu zic că ar trebui să faci, nu știu, să mai lucrezi la asta și la asta. Și la cât or fi fost, nu contează. Pentru că într-o lume normală asta faci. Adică nu dai afară un om fără să-i spui nimic”, explică medicul. ## Acuzațiile conducerii Lucrurile stau, clar, diferit șefului de secție. Acesta susține că medicul Mihaela Pop nu a reușit să se integreze, a colaborat dificil cu alte secții și, mai grav, avea un timp operator mult prea mare. „Un timp operator foarte lung, asta predispune și la multe complicații din punct de vedere medical, din punct de vedere al anesteziei... predispune inclusiv la infecții”, motivează decizia Dr. Bogdan Ghinguleac, șeful secției Neurochirurgie de la Spitalul Județean Constanța. Dar acuzațiile nu se opresc aici. Șefa secției ATI, Dr. Irina Dincă, vorbește despre un protocol neobișnuit pe care medicul l-ar fi aplicat. „Aici au fost niște inconsecvențe în activitatea doamnei doctor. Pacienții, la 3 zile post-operator, după o intervenție neurochirurgicală, să fie preluați de secția de Neurologie care să îi îngrijească mai departe. Mie, personal, așa mi-a spus, că se întâmpla la Cluj. Aici, pacientul neurochirurgical rămâne pacient neurochirurgical și este îngrijit de neurochirurg până la rezolvarea cazului”, a declarat Dr. Irina Dincă. ## Prudență, nu greșeală Medicul concediat se apără și spune că timpul mai lung alocat intervențiilor nu a pus pacienții în pericol. Ba chiar dimpotrivă, i-a ferit de posibile erori medicale. Este o chestiune de prudență, nu de incompetență. „Fiind la început de drum, trebuie să fim foarte prudenți. Fiecare pas trebuie analizat și gândit înainte. Ori, din... și eu recunosc acuma, nu o să operez niciodată la... ca un medic cu 20 de ani experiență, care au făcut mii de operații și care deja cumva sunt automatisme”, declară Dr. Mihaela Pop. Soțul ei, Dr. Dragoș Bouroș, medic rezident în aceeași specialitate, aduce argumente concrete. „Nu a fost absolut niciun caz în care să fie nevoie de transfuzare post-operatorie din cauza timpului operator. Asta e total fals. În al doilea rând, vine și noi cu întrebarea: ce este mai important? Să facem operația într-o oră și să fie pacientul, să meargă prost, să aibă o evoluție nefavorabilă, sau să dureze operația puțin mai mult, 3 ore - 4 ore, și să fie pacientul bine, cu evoluție bună?”, afirmă acesta. Mai mulți chirurgi chestionați pe această temă (care au dorit să-și păstreze anonimatul) confirmă că tempo-ul operator este o chestiune subiectivă. „Fiecare chirurg, pentru fiecare operație, are un tempo care îi asigură confortul și siguranța gestului. La o operație de rutină își permite să accelereze, la o operație delicată reduce viteza, pentru a face corect gesturi de acuratețe mai mare, obiectivul fiind binele pacientului. Prelungirea timpilor operatorii foarte mult poate aduce un prejudiciu pacientului, timp de anestezie mai mare și altele, dar e foarte greu de cuantificat dacă timpul de operație e foarte mare, fiind clare doar extremele.” ## Criza gărzilor se adâncește Dincolo de acuzații, cifrele arată o realitate sumbră. În cele trei luni, Mihaela Pop și soțul ei au operat 20 de pacienți, fără nicio problemă post-operatorie. Mai mult, au făcut gărzi, într-un spital unde acest capitol este o problemă cronică. Situația era deja critică. În decembrie anul trecut, gărzile au fost acoperite în doar 16 din 31 de zile, iar în ianuarie, în 20 din 31 de zile. Chiar șeful secției recunoaște problema. „Avem probleme organizatorice în ceea ce privește gărzile din cauza unor colegi care refuză, sub orice... nu există niciun motiv pe care poți să-l aduci pe lumea asta să facă mai multe... o gardă, cea care este obligatorie. Ei se scuză: domnule, eu sunt bolnav, eu sunt nu știu ce. Nu au... El nu vrea de fapt”, spune Dr. Bogdan Ghinguleac. Acum, cu doi neurochirurgi în minus, situația devine dramatică pentru pacienți. „Dacă un pacient din Constanța are nevoie în gardă de o operație de genul acesta, nu are cine să i-o facă și trebuie trimis cu salvarea în altă parte, la București. Bucureștiul deja este aglomerat. Eu zic că este foarte grav din punct de vedere al pacientului și riscăm să pierdem viețile oamenilor”, afirmă Rozalina Lăpădat, președinta unei asociații de pacienți. ## O specialitate deficitară la nivel național Întregul scandal de la Constanța se petrece pe fondul unui deficit uriaș de medici. În toată România există doar 379 de neurochirurgi, iar aproape jumătate dintre ei lucrează în București. La Constanța sunt doar opt. Neurochirurgia este o specialitate grea, de care mulți tineri medici se feresc. Prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, trage un semnal de alarmă. „Angajarea medicilor în spitalele publice, în spitalele de stat, trebuie să fie o prioritate, mai ales pentru specialitățile pe care le considerăm deficitare. Și neurochirurgia este una din specialitățile care, la nivel național, au deficit de specialiști”.