# Schimbare majoră în imobiliare! Noile reguli afectează toate tranzacțiile > Reglementările privind tranzacțiile imobiliare din Republica Moldova vor suferi modificări, permițând efectuarea plăților și transferurilor în valută străină pentru achiziția de bunuri imobile, îns... Publicat: 21 martie 2025, 08:32 · Autor: Adrian Rusu · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/schimbare-majora-in-imobiliare-noile-reguli/ · Publicație: Financiarul ![imobiliare](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2024/07/cele-trei-orase-cu-cel-mai-mare-potential-pentru-investitiile-imobiliare-bani-grei-din-chirii-912214-1024x576.jpg) Reglementările privind tranzacțiile imobiliare din Republica Moldova vor suferi modificări, permițând efectuarea plăților și transferurilor în valută străină pentru achiziția de bunuri imobile, însă doar în anumite situații specifice. ## Noi reguli în imobiliare Parlamentul a adoptat joi, în lectura a doua, un proiect de lege care permite efectuarea tranzacțiilor în valută străină între persoane fizice rezidente, în cazul vânzării și cumpărării de bunuri imobile. Inițiativa aparține deputaților Radu Marian și Victor Spînu din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Această modificare legislativă vine în contextul aplicării noii legi privind decontările în numerar, care intră în vigoare de la 1 aprilie 2025. Conform noilor reguli, plata în numerar va fi permisă doar pentru imobile cu o valoare sub 80.000 de euro. Pentru sume mai mari, [tranzacțiile](https://financiarul.ro/finante-banci/banca-retragerile-de-numerar/) vor trebui realizate prin metode bancare sau electronice. În prezent, legislația obligă la conversia valutei în moneda națională pentru plățile electronice, ceea ce implică comisioane ridicate de schimb valutar. De exemplu, o tranzacție de 100.000 de euro poate genera un cost suplimentar de 600 de euro doar din comisioane. Pentru a evita aceste cheltuieli suplimentare pentru cetățeni, proiectul de lege propune modificarea reglementărilor valutare actuale. ## Ce se va schimba Datele furnizate de Uniunea Agențiilor Imobiliare arată că, în cursul anului precedent, s-au înregistrat peste 16.000 de tranzacții legate de vânzarea și cumpărarea de bunuri imobile. Media valorică a fiecărei operațiuni s-a situat în jurul sumei de 100.000 de euro. „În cazul tranzacționării bunurilor imobile între două persoane fizice, se va permite ca aceste tranzacții bancare/electronice să poată avea loc și în valută străină. Conform datelor pe care le dispunem, 90-95% din aceste tranzacții între persoane fizice au loc în valută. Așadar, această modificare va simplifica mult procedura și va reduce cheltuielile de conversie valutară pentru cetățenii care vor face aceste tranzacții în format electronic”, a spus deputatul Radu Marian. „Important de menționat - costurile pentru transferurile bancare în interiorul Republicii Moldova sunt minime. O dată cu aderarea Republicii Moldova la SEPA, care va fi funcțională în câteva luni, transferurile bancare din străinătate în și din Republica Moldova se vor efectua la costuri minime, de câțiva euro”, a afirmat Radu Marian. Noile prevederi legale vor fi aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2025. [Banca Națională a Moldovei](https://www.bnm.md/) va trebui să ajusteze propriile reglementări pentru a le alinia la această inițiativă legislativă.