# Serghei Lavrov: „Nu ne-am făcut iluzii în privința Turciei” >   Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat că Rusia va răspunde "în mod adecvat" la potențiala extindere a Alianței Nord-Atlantice, NATO. Pe agenda reuniunii de la Vilnius se află ade... Publicat: 12 iulie 2023, 09:18 · Autor: Daniel Manea · Categorie: [Actualitate](https://financiarul.ro/actualitate/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/actualitate/serghei-lavrov-nu-ne-am-facut-iluzii-in-privinta-turciei/ · Publicație: Financiarul ![](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2023/08/Nu-ne-am-facut-iluzii-in-privinta-Turciei.jpg)   Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat că Rusia va răspunde "în mod adecvat" la potențiala extindere a Alianței Nord-Atlantice, NATO. Pe agenda reuniunii de la Vilnius se află aderarea Suediei, în perspectivă apropiată, în contextul în care Turcia a ridicat ultimul obstacol politic în calea acestui proces. De asemenea, liderii NATO urmează să transmită un mesaj menit să sublinieze "necesitatea" de a aduce Ucraina mai aproape de organizația militară. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat, marți, că este important să se discute de aderarea Ucrainei doar dacă această țară câștigă războiul cu Rusia.   ## Serghei Lavrov se declară surprins Aflat în vizită în Oman, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov s-a declarat "surprins" de rapiditatea cu care Finlanda - deja membru al NATO - și Suedia și-au abandonat statutului de neutralitate. Cele două țări au luat decizia de a adera la NATO după invazia rusă. "Am fost surprinși de rapiditatea cu care atât Finlanda, cât și Suedia și-au abandonat statutul de neutralitate, renunțând la avantajele pe care le-au avut în virtutea acestui statut timp de multe decenii: un rol independent, o reputație și o autoritate în Europa și pe scena internațională", a spus Lavrov. În plus, diplomatul rus a evocat, de asemenea, potențiala pierdere a relațiilor speciale, în plan economic pe care cele două țări le aveau cu Rusia. ## Rusia se plânge că NATO o tratează drept inamic În ziua de marţi 11 iulie, președinția rusă a acuzat NATO că tratează Rusia drept inamic și a avertizat că va urmări îndeaproape orice decizie luată la Vilnius. Moscova a citat frecvent extinderea NATO către est drept un factor-cheie în decizia sa de a invada Ucraina. În opinia sa, "Rusia este percepută de către liderii NATO drept inamic. În această notă vor avea loc discuțiile de la Vilnius. Monitorizăm cu foarte mare atenție (summit-ul), fiindcă majoritatea lucrurilor care vor fi spuse acolo vor face obiectul unor analize aprofundate, în vederea unor măsuri care să ne asigure propria securitate", a spus purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov. El a mai estimat că "o intrare accelerată a Ucrainei în NATO" ar fi foarte periculoasă pentru securitatea europeană. Înainte de începerea summitului NATO de la Vilnius, Secretarul General Jens Stoltenberg a propus eliminarea așa-numitului MAP (Membership Action Plan) pentru Ucraina, ceea ar permite scurtarea procesului de aderare. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin: "Nu ne-am făcut iluzii în privința Turciei" "Acest lucru este foarte periculos pentru securitatea europeană. Cei care vor lua decizia ar trebui să fie conștienți de asta", a spus Pekov. De asemenea, așteptata aderare a Suediei va avea implicații negative clare pentru securitatea Rusiei iar Moscova va răspunde cu măsuri similare celor luate după ce Finlanda s-a alăturat alianței militare occidentale în luna aprilie, a precizat oficialul rus. Suedia are calea deschisă pentru a deveni cel de-al 32-lea membru NATO, după ce Turcia a renunțat la opoziția sa în acest sens. Dmitri Peskov a minimalizat schimbarea subită de poziție a Turciei, comentând că Ankara are obligații în calitate de membru NATO iar "Moscova nu și-a făcut niciodată iluzii" în acest sens. Sursa - www.antena3.ro