„O bancă activă la nivel mondial, de importanță sistemică, nu poate fi pur și simplu lichidată conform planului „prea mare pentru a da faliment””, a declarat ministrul de finanțe al Elveției la sfârșitul săptămânii trecute. „Din punct de vedere legal, acest lucru ar fi posibil. În practică, însă, daunele economice ar fi considerabile.”
Proaspăt după ce a elaborat proiectul de salvare prin preluare a Credit Suisse, Karin Keller-Sutter a identificat o problemă clară. Rezoluția bancară, presupusul etalon de aur al măsurilor de reglementare de urgență, turnat în focul marii crize financiare din 2007-2008, poate fi în principal decorativ.
Mecanismul de rezoluție bancară trebuie în mod clar revizuit înainte de următoarea rundă de turbulențe financiare.
Viteza digitizată a fugii de la Silicon Valley Bank a scos la iveală probleme profunde cu alte măsuri de urgență, cum ar fi asigurarea depozitelor și finanțarea băncii centrale. Câteva zile mai târziu, Keller-Sutter și colegii săi au reușit să împingă Credit Suisse în brațele UBS. În acest proces, însă, au eliminat obligațiunile convertibile contingente care ar fi trebuit să fie mai presus de capital în ierarhia stabilită a pasivelor. „Cocosul”, un nou instrument important din cutia de reglementare de după 2008, s-a dovedit a fi nepotrivit pentru scop – sau cel puțin predispus la capriciile autorităților de reglementare.
Patru ajustări principale ar face mai ușor de realizat rezoluția ordonată a unei bănci aflate în stare iminentă de faliment.
După cum a sugerat săptămâna aceasta președintele american Joe Biden, autoritățile de reglementare trebuie, în primul rând, să ia în considerare impactul creșterilor bruște ale ratelor dobânzii asupra bilanțurilor în cadrul testelor de stres ale instituțiilor înainte de perioadele de înăsprire monetară și să readucă băncile de dimensiuni medii sub incidența normelor mai stricte din Dodd-Frank aplicate băncilor de importanță sistemică.
Autoritățile de supraveghere și băncile centrale trebuie, de asemenea, să recunoască viteza cu care se poate dezvolta un atac online asupra băncii. O criză 24/7 necesită un răspuns 24/7. Nu mai este suficient ca Rezerva Federală a SUA să limiteze deschiderea ghișeului său de reduceri la câteva ore pe zi. De asemenea, Fed ar putea lua în considerare extinderea gamei de titluri de valoare care pot fi depuse ca garanție pentru împrumuturile de la ghișeu și să facă permanent noul program de finanțare la termen a băncilor pe care l-a instituit în urma imploziei SVB.
În al treilea rând, regimurile de asigurare a depozitelor trebuie ajustate, deoarece percepția actuală este că toate depozitele sunt garantate de facto. Acest lucru este delicat. O garanție permanentă ar crește hazardul moral, dând băncilor licență pentru a urma strategii riscante. O protecție temporară a tuturor depozitelor, așa cum a sugerat Sheila Bair, fostul președinte al Corporației Federale de Asigurare a Depozitelor din SUA, ar necesita o concepție atentă pentru a evita orice posibilă fugă de la băncile fragile pe măsură ce perioada de garanție se apropie de sfârșit.
Ceea ce este clar este că, dacă se extinde acoperirea sistemelor mutualizate de garantare a depozitelor, băncile trebuie să plătească un preț mai mare pentru a participa. Regulile privind activele care garantează depozitele băncilor trebuie să fie mai stricte și trebuie să fie fortificate împotriva oricăror încercări de a le relaxa ulterior.
În cele din urmă, după salvarea Credit Suisse, autoritățile de supraveghere bancară trebuie să codifice ierarhia investitorilor și să se asigure că aceasta este aplicată în mod consecvent în toate jurisdicțiile.
Cazurile SVB și Credit Suisse au înecat apelurile băncilor de a relaxa regulile și ar trebui să frâneze dorința guvernelor de a folosi o reglementare mai laxă ca instrument competitiv. Un sistem bancar mai sigur, chiar dacă mai puțin profitabil, construit pe structuri de capital de tip fortăreață este din nou obiectivul.
Dar recentele turbulențe ne reamintesc că, atunci când băncile se clatină, politica locală și pragmatismul tind să învingă purismul. Astfel de decizii ad-hoc alimentează și mai mult incertitudinea. A trecut mai mult de un an între primele cutremure ale crizei creditelor în 2007 și prăbușirea Lehman Brothers în 2008. Acum ar fi un moment bun pentru a consolida cadrul previzibil menit să evite repetarea acelei crize, înainte de următorul cutremur.
Sursa – www.ft.com
