Un studiu care s-a efectuat recent,a aflat că din ce în ce mai mulți români doresc un loc de muncă stabil, de preferat la stat. Este o provocare foarte mare pentru firmele private, care se confruntă, deja cu un deficit de forță de muncă, iar pentru a câștiga competiția cu statul, companiile oferă beneficii suplimentare, pe lângă salariu.
Românii se uită, în primul rând, la bani atunci când îşi caută un loc de muncă. Aproape 70% dintre cei care au participat la Barometrul forței de muncă 2019, spun că banii sunt foarte importanți, mai ales că au cheltuieli tot mai mari de la an la an.
Totuşi, stabilitatea locului de muncă a început să îi preocupe tot mai mult pe oameni, în special pe tineri.
Gabriel Chicioreanu, consultant în carieră: Am ajuns ca mulţi să se îndrepte către locurile de muncă de la stat, să fie concurenţă mare din două perspective: o dată a stabilităţii şi a doua oară din punct de vedere financiar pentru că salariile în mediul public sunt mai mari decât în mediul privat.
Adrian Negrescu, consultant economic: Avem o scumpire a creditărilor generate de această ordonanţă 114. Această criză de pe piaţa forţei de muncă creează un climat instabil în care angajaţii caută locuri de muncă sigure, cu un venit sigur.
Ca să aibă şi câştig de cauză, multe companii oferă beneficii suplimentare pe lângă salariu.
Gabriel Chicioreanu, consultant în carieră: În mediul privat, au această libertate de a opta pentru mai multe beneficii: aigurări, vacanţe şi multe alte lucruri cum ar fi poate bilete la teatru, bilete la spectacole sau cursuri, training-uri şi aşa mai departe.
Deja aproape 30% dintre firmele private, au implementat un astfel de sistem.