De ce să cheltuim milioane de lire sterline pentru a dezvolta un plan de gestionare în siguranță a prăbușirii unei bănci aflate în dificultate, doar pentru ca acesta să fie ignorat atunci când o instituție se află efectiv în pericol?
Aceasta este întrebarea pe care directorii executivi de la unii dintre cei mai mari creditori din lume o puneau în cadrul unei convorbiri organizate de Institutul de Finanțe Internaționale în ultimele săptămâni, în timp ce industria încearcă să tragă învățăminte din modul în care autoritățile de reglementare elvețiene au forțat Credit Suisse în brațele rivalului național UBS.
Perplexitatea băncilor față de căsătoria de pușcă a celor mai mari creditori din Elveția este de înțeles.
Aceasta se opune cadrului de reglementare impus de la criza financiară globală, care impune marilor bănci să facă așa-numitele testamente vii, concepute pentru a limita daunele aduse sistemului financiar în cazul în care se prăbușesc.
Guvernatorul băncii centrale elvețiene, Thomas Jordan, a declarat că a se baza pe testamente vii atunci când o bancă face efectiv implozie nu este o opțiune într-un „mediu extrem de fragil”.
Având în vedere că mulți directori consideră că mediul mai larg ar trebui să fie extrem de fragil pentru ca o bancă cu adevărat importantă să dea faliment, decizia autorităților de reglementare elvețiene nu a făcut decât să confirme o convingere de lungă durată conform căreia astfel de planuri de rezoluție sunt doar un exercițiu academic care nu merită prea mult efort.
„A existat frustrare”, a declarat una dintre cele peste 100 de persoane care au participat la apelul IIF.
Un expert în rezoluție la o mare bancă din Marea Britanie a declarat pentru Financial Times că grupul cheltuiește în prezent zeci de milioane de lire sterline pentru o mică armată de consultanți care să ajute la elaborarea unui plan de rezoluție care s-ar putea să nu fie niciodată citit, darămite să fie apelat în caz de criză.
Dar, în ciuda frustrării, este departe de a fi clar că acțiunile autorităților elvețiene au dat o lovitură de ciocan în cazul planificării rezoluției.
„Planificarea rezoluției ajută la transformarea băncilor în bănci rezolvabile chiar dacă planurile nu sunt urmate la literă atunci când are loc o situație reală de rezoluție”, a declarat Nicolas Véron de la Institutul Bruegel.
Este o opinie împărtășită de autoritățile de reglementare.
„Chiar dacă nu vom folosi niciodată un plan de rezoluție, faptul că acesta există ca și opțiune implicită … poate avea un impact pozitiv asupra voinței părților de a ajunge la o altă soluție”, a declarat unul dintre ei pentru FT.
Munca poate fi costisitoare, iar concluziile sale pot fi lăsate pe raft atunci când izbucnește o urgență, dar unii directori recunosc că există o valoare în planificarea eficientă a înmormântării unei bănci.
„Producem sute și sute de pagini de acest material”, spune șeful unei mari bănci din Marea Britanie. „Bineînțeles că nu o veți urma, este un exercițiu în întregime teoretic. Totuși, ca și cadru, nu cred că este teribil.”
Activitatea creează atât opțiuni în cazul în care o criză lovește, cât și permite băncilor să acumuleze cunoștințe pe parcurs, forțând conducerea să se confrunte cu riscurile potențiale și să contemple inimaginabilul.
Dar tipul de riscuri pe care astfel de planuri trebuie să le ia în considerare ar putea fi nevoit să se extindă, având în vedere modul în care au eșuat Credit Suisse și Silicon Valley Bank, un creditor californian pe care autoritățile americane au fost nevoite să îl închidă.
Ambele au fost lovite de o criză de încredere care a declanșat o fugă catastrofală a depozitelor, ceea ce nu este un scenariu prevăzut în mod obișnuit de planificarea rezoluției născută în urma crizei financiare, când problema erau bilanțurile afectate.
Având în vedere că tehnologia le permite acum clienților să fenteze depozitele cu câteva clicuri pe o aplicație, este un risc pe care băncile nu își pot permite să îl ignore.
În condițiile în care FMI a avertizat în această săptămână cu privire la un „risc acut” pentru sistemul financiar global dacă inflația încăpățânat ridicată forțează băncile centrale să continue să crească ratele dobânzilor, nu este momentul ca băncile să renunțe la planificarea rezoluției.
Trăiască testamentele vii.
Sursa – www.ft.com
