Creșterea costurilor alimentelor, combustibililor și îngrășămintelor a adus milioane de oameni mai aproape de foamete

În prezent, întreaga lume se confruntă cu o insecuritate alimentară catastrofală și cu nevoi umanitare fără precedent. Astfel, creșterea costurilor alimentelor, combustibililor și îngrășămintelor a adus milioane de oameni mai aproape de foamete și a declanșat o adevărată criză alimentară, avertizează ONU.

Concret, din datele unui raport al Programului Alimentar Mondial (PAM), până la 345 de milioane de persoane se confruntă cu insecuritate alimentară în 82 de ţări, o creștere de aproape 200 de milioane de persoane în comparație cu perioada anterioară pandemiei COVID-19.

În plus, foametea s-a adâncit și mai mult, cu până la 50 de milioane de persoane care se confruntă cu niveluri de insecuritate alimentară acută în situații de urgență sau mai grave în 45 de țări. Acest număr include 401.000 de persoane care se confruntă cu o insecuritate alimentară catastrofală în Etiopia, 213.000 de persoane în Somalia, 161.000 de persoane în Yemen, 87.000 de persoane în Sudanul de Sud și 20.000 de persoane în Afganistan.

Urmează cea mai mare criză alimentară globală din istoria recentă

În contextul cifrelor, acestea spun o poveste alarmantă: lumea se află în mijlocul unei crize alimentare globale, cea mai mare din istoria recentă.

În acest sens, PAM își propune să sprijine un număr record de 151,6 milioane de persoane în 2022, o creștere semnificativă față de nivelul deja record de 128 de milioane de persoane atins în 2021. Cerințele operaționale sunt, de asemenea, la un nivel fără precedent: începând cu iunie 2022, necesarul operațional anual total al PAM este de 22,2 miliarde de dolari SUA, dar prognoza de finanțare globală prevede doar mai puțin de jumătate din acest necesar.

Astfel, PAM solicită o acțiune coordonată pentru a aborda deficitul său de finanțare, pentru a construi o abordare cuprinzătoare cu mai multe părți interesate în parteneriat cu guvernele și actorii din sistemele alimentare, pentru a asigura deschiderea comerțului, pentru a investi în soluții strategice de dezvoltare și pentru a se angaja în soluții politice pentru a asigura stabilitatea și pacea.

În opinia sa, „Ne aflăm la o răscruce critică: fie ne ridicăm la înălțimea provocării, fie vom fi nevoiți să ne confruntăm cu consecințele în viitor.”, anunță ONU.

Criza alimentară din Siria afectează mai mult de jumătate din populaţia ţării

Din informațiile oferite de  Programul Alimentar Mondial un număr de 9,3 milioane de sirieni, dintr-o populaţie totală de circa 17 milioane, sunt într-o asemenea situaţie de insecuritate alimentară. Iar cifra este în creştere cu 1,4 milioane faţă de acum şase luni.

Astfel, „Sirienii se confruntă, în prezent, cu o criză alimentară fără precedent, în contextul în care preţurile alimentelor de bază au atins niveluri nemaiîntâlnite chiar şi la apogeul conflictului de nouă ani”, a arătat PAM.

Aşadar, „Creșterea prețurilor la alimente este incredibilă, fiind vorba de un procent de peste 200% în mai puţin de un an. Motivul este legat de stagnarea economiei și prăbuşirea economiei libaneze. Aceasta este este un „pod vital pentru Siria – şi măsurilor de izolare legate de COVID-19” – a menționat sursa citată.

criza alimentarainsecuritate alimentarăONU
Comentarii (0)
Adaugă comentariu