Cum poţi elimina din grădina ta melcii cu cochilie şi limacşii

Cum se schimbă vremea cum apar probleme în grădină. Ploile din ultima vreme au creat mediul perfect pentru dezvoltarea limacşilor şi melcilor, iar plantele tale din grădină, fie ele ornamentale sau comestibile, au fost de-a dreptul devorate de aceştia. Pentru a putea ţine sub control această situaţie nedorită iată ce trebuie să ştii despre acest inamic mai puţin văzut.

Eu am văzut un documentar interesant despre animale şi de acolo am aflat că, spre exemplu, aricii sunt benefici în grădinile noastre pentru că ei consumă melcii, dar afli mai jos şi sfaturile lui Carli, atât cele mai radicale, cât cele mai naturale, ca să spun aşa.

Pentru că sunt hermafrodiţi pot depune zeci de ouă cel puţin de şase ori pe an. Iar activitatea lor devastatoare începe din primăvară şi se termină undeva spre sfârşitul toamnei, când se pregătesc de hibernare. Dacă vrei să-i vezi, uită-te înainte de ivirea zorilor sau în zilele înnorate sub frunzele căzute, pe fundul panourilor şi sub pietre, în special în zonele mai umbrite.

Sau mai simplu caută frunzele care au fost deja franjurate pe margine, întrucât se găsesc mereu ”la locul crimei” ascunşi pe undeva. Să ştii că sunt înebuniţi după frunzele de busuioc, fasole, varză, plante citrice, dalii, hosta, salată verde şi căpşuni. Vei vedea că melci şi limacşii secretă un mucus care lubrifiază suprafeţele peste care se târăsc şi care, atunci când se usucă, capătă culoare argintie.

Pentru a-i descuraja în explorare şi atac, pentru început, poţi crea bariere abrazive în jurul plantelor. Acestea se pot realiza din pietriş, coji de ouă zdrobite, nisip grosier, scoarţă de cedru, cenuşă de lemn şi pământ de diatomee (are aspect granular şi este eficace pe timp uscat). Această metodă presupune şi intervenţia ta, care constă în eliminarea melcilor prinşi în interiorul barierelor.

O altă metodă eficientă presupune să întinzi capcane pentru atragerea melcilor. Astfel poţi aplica în zonele afectate ziare umede, frunze de varză sau bucăţi de pepene galben.

Iar a doua zi dimineaţă este necesar să verifici capcanele şi să distrugi melci şi limacşi care s-au adunat la momeală.

O capcană extrem de populară în Anglia, implică scufundarea unui pahar sau borcan în pământ cu deschiderea la nivelul soluluişi care este umplut cu bere. Limacşi vor fi atraşi de mirosul berii vor aluneca în pahar şi se vor îneca. O soluţie cu rezultate bune este şi solarizarea solului, ce presupune să acoperi solul în perioada de vară cu plastic transparent pentru circa 2 luni.

În acest fel îţi pot garanta că vei ucide totul, inclusiv melci, ouă, alţi dăunători, seminţe de buruieni. Sau mai poţi fixa pe suprafaţa solului cu ajutorul unor ţăruşi fâşii late de plastic negru (asemănător sacilor menajeri). Astfel, în zilele însorite de vară, plasticul se va încinge atât de tare încât dacă un limax imprudent trece peste aceste fâşii va rămâne pe ele ca ars.

Dacă eşti genul mai radical şi vrei rezultate imediate atunci poţi face şi o combatere chimică. Însă atenţie, întrucât pe piaţă sunt foarte multe produse comerciale, iar cele mai multe dintre ele sunt pe bază de metaldehidă, care este extrem de toxică atât pentru om cât şi pentru animalele de companie. Pentru o soluţie sigură, uită-te să aibă în compoziţie fosfat de fier. Iar pentru o eficacitate maximă ar trebui  să împrăştii produsul cât mai uniform în zonele umede şi umbroase, seara devreme după udare.

Dacă vrei însă o abordare biologică a problemei atunci fie poţi să apelezi la câteva raţe sau găini, care te vor ajuta cu drag să menţii sub control problema melcilor fără cochilie! Fie te sfătuiesc să introduci în grădină nematozi benefici şi melcii din specia Rumina decollata, care sunt prădătorii naturali ai acestora. Specia de melc Rumina d. se hrăneşte cu ouăle şi larvele altor melci şi trăieşte liniştită pe frunzele moarte sau bolnave, curăţând astfel grădina.

În final, dacă totuşi problema nu poate fi ţinută sub control atunci nu-ţi rămâne altceva decât să elimini plantele pe care ei le preferă şi să le înlocuieşti cu plante pe care melci tind să le lase în pace precum begonia, macul de California, fuchsia, muşcata, impatiens, lantana, ierburi ornamentale, rozmarin şi lavanda, împreună cu plante rigide sau lemnoase. Și încearcă pe cât posibil să menţi grădina curată fără materie vegetală în descompunere, pietre, moloz, plăci metalice etc.

Iar atunci când te gândeşti să aplici un mulci în grădină ai grijă să laşi mereu un spaţiu bine delimitat între marginea mulciului şi coletul plantei. Cu siguranţă dacă vei aplica câte puţin din fiecare metodă, rezultatele tale nu vor întârzia să apară, iar plantele din grădina ta vor fi fericite. Sper să-ţi prindă bine informaţiile acestea!

Adela Pârvu

Citește și
1 Comentariu
  1. ion spune

    Un arici câți melci poate mânca pe zi?și după ce mănâncă toți melcii,el ce mai mănâncă?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata