Sorin Grindeanu preia șefia Ministerului Agriculturii

Foto: news.ro
29

Sorin Grindeanu preia șefia Ministerului Agriculturii. Schimbarea importantă din Guvern se produce pe fondul scandalului în care a fost implicat Adrian Chesnoiu. Acesta a demisionat din cabinetul lui Nicolae Ciucă.

În prezent, Sorin Grindeanu preia interimatul la ministerul Agriculturii. Liderul PSD este și ministru al Transporturilor și preia cel de-al doilea portofoliu după demisia lui Adrian Chesnoiu. Cel din urmă a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu

Această informație despre poziția pe care o va ocupa  Sorin Grindeanu a fost furnizată, deocamdată, pe surse din partid.

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu și-a depus demisia joi, iar premierul Nicolae Ciucă a aprobat-o imediat. Decizia plecării din Guvern vine în condițiile în care ministrul este suspectat că ar fi aranjat concursuri de angajare în minister.

Nicolae Ciucă a acceptat demisia pe loc

Într-un interviu acordat pentru Radio România Actualităţi, Nicolae Ciucă a vorbit despre această situație. Șeful Executivului a arătat că, încă de când a preluat mandatul de la Guvern, a hotărât ca la șase luni de zile să fie realizată o evaluare a fiecărui ministru, referitoare la îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului. Potrivit acestuia, în acest an, evaluarea se desfășoară la finalul lunii iunie, timp în care vor fi analizate obiectivele stabilite prin programul de guvernare.

În situația lui Adrian Chesnoiu, premierul a precizat că integritatea este un reper extrem de important în evaluarea miniștrilor. În consecință, șeful Guvernului a aprobat ”fără echivoc” demisia pe care ministrul Agriculturii i-a prezentat-o.

În apărarea sa, Adrian Chesnoiu a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a precizat că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și că și-a desfășurat activitatea cu integritate și dedicare. De asemenea, el spune că se retrage din funcția de ministru al Agriculturii și că se si autosuspendă din Partidul Social Democrat (PSD).

Acuzațiile aduse de DNA lui Adrian Chesnoiu

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut, joi, ridicarea imunității ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Instituția cere Camerei Deputaților să facă acest lucru deoarece oficialul este acuzat de abuz în serviciu și spune că acest lucru va permite efectuarea urmăririi penale.

Procurorii DNA au spus că, în perioada 9 februarie-11 aprilie anul curent, ministrul Agriculturii ar fi determinat o persoană din subordine să îi furnizeze unui coleg o parte din subiectele pentru probele scrise la concursurile pentru ocuparea posturilor de consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ale unor direcții județene.

Aşadar, „Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective. De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, a aratat Direcția Națională Anticorupție.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata