9 motive pentru care eşuăm

David DiSalvo a identificat, pentru Forbes.com, motivele pentru care eşuăm, în pofida a ceea ce ne dorim noi înşine.

1. Motivul nr. 1:  nu-ţi vine să crezi

Partea crucială în orice demers pe care îl începem se referă la verbul „a crede”. Creierul uman este o maşină puternică capabilă de a rezolva probleme şi de a face predicţii, operând cu o multitudine de elemente de feedback.

Cea contează cel mai mult în acest feedback este inputul, adică de la ce porneşte procesul de analiză-evaluare-acţiune, care oferă la sfârşit un rezultat. Şi dacă nu ai încredere în ceea ce faci, atunci feedbackul tău va fi afectat negativ încă de la început. Cum să te aştepţi la un rezultat de succes dacă nici tu nu eşti convins că acesta este posbil?

 

2.  Alţi oameni te-au învăţat „care este locul tău”

Am crezut întotdeauna că idea potrivit căreia „trebuie să îţi ştii locul în viaţă” este una dintre cele mai periculoase concepţii pe care noi, oamenii, am creat-o. Singura versiune care îmi place este cea a lui Tennessee Williams:   “Un loc bun în viaţă este câştigat prin curajul care m-a ajutat să supravieţuiesc cu graţie unor experienţe înfricoşătoare”.

Unii oameni ţin cu dinţii de locul în care se află, de funcţia pe care o ocupă, şi merg înainte cu convingerea că ar trebui să se mulţumească cu ceea ce le este „dat” să trăiască. Arătaţi-mi cartea în care scrie care este locul nostru în spaţiul cosmic?

 

3. Nu vrei să fii un „disruptor”

Cuvăntul „disruptor” are o grea şi amestecată gamă de semnificaţii în ultimii ani. Citind cărţile de psihologie sau de afaceri, nu îţi dai seama dacă este un lucru bun sau rău. Un singur lucru este sigur: calitatea de a fi disruptor, de a fi apa care distruge stânca, este înspăimântătoare pentru majoritatea dintre noi.

Disruptorul este perceput ca o ameninţare de creierele noastre sensibile. Disruperea înseamnă că stabilitatea şi siguranţa pot dispărea la un moment dat, ceea ce ne face să ne activăm sistemul de autoapărare. Şi totuşi, dacă nu eşti niciodată un disruptor, cum se va mai produce schimbarea?

 

4. Te gândeşti ce se întâmplă dacă mori mâine?

Cu toţii gândim asta din când în când. Şi ştiţi ceva, dacă unii dintre noi chiar ar muri mâine, de ce să ne mai pierdem timpul gândindu-ne la asta, când putem să ne mobilizăm pentru a obţine ceea ce vrem astăzi? Preferi să mori ca un monument al mediocrităţii sau ca cineva care s-a luptat permanent? Ceea ce ne duce la următorul motiv….

 

5.  Te întrebi dacă lumea îşi va aduce aminte de tine

Întrebarea aici este dacă mori mâine, oamenii te vor păstra în memoria lor ca fiind o persoană căreia i-a plăcut stabilitatea? Şi asta vrei cu adevărat? Ştiu sigur că mulţi oameni fac exact asta, pentru că este o nişă confortabilă de inclus în necrolog: a fost un prieten bun… Bun este în regulă, dar nu este minunat. Nu te poţi lupta pentru performanţe extraordinare fiind bun.

Sunt de acord să ne întrebăm cum vom rămâne în amintirea celor din jur, dar să nu lăsăm gândul de a fi bun, drăguţ şi stabil să afecteze bucla feedbackului, pentru că dacă facem asta, creierul nostru va fi fericit să se mulţumească cu acel „bine confortabil” şi nimic mai mult.

 

6. Cariera ta pare să fie bine pusă la punct, iar asta este bine… nu-i aşa?

Desigur, poate este bine. Dar este bine pus la punct ceea ce doreşti cu adevărat? Poate că da, dar nu e extraordinar. Dar dacă acest „bine pus la punct” înseamnă că nu poţi depăşi anumiţi parametrii impuşi pentru a obţine orice altceva îţi doreşti, atunci poate nu este util până la urmă. Ca şi majoritatea lucrurilor, vorbim de o decizie personală şi nimeni nu are un răspuns corect sau greşit. Dar se merită să recunoşti că această caracteristică de „bine pusă la punct” s-ar putea să te împiedice de la rezultate extraordinare.

 

7.  Îţi este frică să distrugi ceea ce ai construit

Este o teamă în totalitate legitimă. Realitatea este însă că poţi pierde tot ce ai într-o secundă, fără a avea vreo vină, aşa că să nu ne mai temem să încercăm să obţinem ceea ce vrem. Poţi muri şi mâine, poţi pierde totul. Mergi mai departe.

 

8. Te gândeşti că ai atins performanţa ta maximă

Peter Drucker spunea că dacă ai ajuns într-un punct al carierei în care crezi că nu mai poţi progresa, începe să te concentrezi pe ceea ce urmează în viaţa ta. El a adăugat că ar trebui să uităm de limite şi să ne gândim la realizări. Când începem să folosim limitele ca o scuză, nu am obţinut nimic şi vom continua să facem asta.

 

9. Confuzia privitoare la ce ne aşteaptă

Dintre aceste idei, cea din urmă este cea mai dificilă pentru că mă pedepseşte constant. Să aduni feedbackul cerebral pentru performanţe este un lucru, dar fară un simţ al concentrării şi al direcţiei, toată energia nu duce la nimic în final. Experienţa mea mi-a arătat că uneori trebuie să îţi permiţi să înaintezi o perioadă fără direcţie, pentru că drumul îţi va deveni clar la momentul potrivit. Şi odată ce s-a întâmplat asta, poţi face trecerea la o cale care te va duce acolo unde vrei.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

atitudine pozitivacarieracurajesecfricaperformantaschimbare
Comentarii (0)
Adaugă comentariu