Peştera Muierilor – leacul fetelor nemăritate şi al celor fără rod

Una dintre cele mai fascinante lucrări ale naturii se află săpată în inima masivului calcaros de pe raza comunei gorjene Baia de Fier. Se spune că aici se petrec minuni, iar sălile sale interioare, scobite în stâncă, au efecte curative asupra câtorva boli. Peştera Muierilor, aşa cum i se spune de când pământul, este un loc magic şi plin de mistere, locul în care femeile care nu pot avea copii îşi găsesc „leacul”.

 

  • Comoara din piatră

Primele informaţii despre acest monument al naturii datează din anul 1870. An de an, la Băile de Fier, turiştii vin în număr foarte mare, peştera fiind capul de afiş, atât pentru turism – dându-i titlul de cea mai vizitată peşteră din România, cât şi pentru cercetările speologice, datorită diversităţii de formaţiuni carstice prezente aici.

Peştera Muierilor are o lungime de aproape 4 kilometri şi a fost electrificată între anii 1963 şi 1978, fiind, în mod evident, prima peşteră electrificată din România. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, nu de oameni, ci de râul care trece prin peşteră în drumul său spre vărsare, râul Galbenul.

Spectaculoasa Peşteră a Muierilor este formată din 4 galerii, având în total lungimea de 3.600 de metri. Galeriile superioare, care se găsesc la 40 de metri deasupra cursului Râului Galbenul, au o lungime totală de 1.230 de metri, din care doar 640 de metri se pot vizita.

Peştera are trei puncte de intrare în ea, deoarece aceasta are câte o gură de ieşire în partea de nord, de est şi de sud. Ultimele două intrări reprezintă un loc unde apele fostului râu subteran ce obişnuiau să curgă prin versantul de nord revin la viaţă. Astăzi, însă, râul Galbenul nu mai are un traseu subteran iar procesul de carstificare a fost „dat în grija” apelor ce se adună de la ploi şi topirea zăpezilor.

Peştera Muierilor este o comoară din piatră, în interiorul căreia se regăsesc mai multe formaţiuni carstice, şi anume stalagmite, stalactite şi coloane, formate prin picăturile de apă care se scurg de pe pietre. Interesant aici este faptul că, în funcţie de formele pe care le iau, formaţiunile carstice au primit diferite denumiri sugestive, care seamănă mai mult sau câtuşi de puţin cu ceea ce se redă în denumirile lor: Domul Mic, Altarul, Candelabrul, Moş Crăciun, Cadâna sau Turcul.

Stalagmitele şi stalactitele au dat viaţă unor forme atât de diverse şi uimitoare, încât rămâi cu gura căscată când le priveşti şi realizezi că sunt doar mâna naturii, şi nu a omului. Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului.

 

  •  Legendele locului

Pe lângă frumuseţea impresionantă cu care ne desfată ochiul, există şi o serie de poveşti interesante legate de Peştera Muierilor, legende care, probabil, ascund undeva şi un sâmbure de adevăr. Nu se ştie cu exactitate de unde provine numele peşterii, întrucât în jurul ei există mai multe legende. Una dintre ele spune că numele a fost dat din perioada marilor războaie care aveau loc în perioada străveche. Atunci, bărbaţii plecau la luptă şi îşi lăsau femeile şi odraslele în „grija naturii”, şi nu a sorţii – familiile războinicilor erau ascunse în sânul acestei peşteri pentru a fi protejate în calea năvălitorilor. Peştera era numai de ei ştiută şi oamenii rămâneau acolo până ce trecea urgia.

Există o legendă a locului care spune că aici trăia, în vremurile vechi, o zână a pădurii de o mare bunătate. Ea îi ajuta pe toţi cei care poposeau la ea şi îi cereau ajutorul. Minunata zână aducea bărbaţii înapoi lângă nevestele lor, le ajuta pe fetele bătrâne să se căsătorească, iar femeilor care nu puteau avea copii, zâna le rodea pântecele. Dar într-o bună zi, pragul zânei a fost călcat de un tânăr foarte frumos, care ajunsese la ea pentru că nu îşi găsea norocul. Însă zâna se îndrăgosti de chipeşul băiat şi astfel încălcă tradiţiile şi jurămintele sale. Într-o zi, tânărul o părăsi pe zână, iar aceasta s-a stins de durere şi trupul ei a fost mistuit de o flacără venită din pământ. Iar de atunci, peştera s-ar numi Peştera Muierii.

În anul 1992, câţiva inimoşi arheologi amatori au descoperit o zonă aflată la 20 de metri sub peştera turistică, pornind de la un text găsit scris pe o bucăţică de argilă, în limba romană şi având data 176 d.Hr. Textul respectiv era parte dintr-o ofrandă pe care soţia unui demnitar roman o aducea unui zeu al fertilităţii. După multe căutări, tinerii arheologi au descoperit o încăpere ciudată aflată sub peştera pe care o vizitează turiştii. Având o lungime de circa 25-30 de metri şi o lăţime de aproape 15 metri, încăperea subterană era diferită.

Existenţa unor cercei, precum şi a altor câteva podoabe femeieşti demonstrează că acolo se adăposteau femeile care veneau să se roage zeului respectiv. Mergând pe firul legendei, arheologii au descoperit că femeile sterpe sau cele nemăritate erau aduse aici de taţii sau soţii lor, îmbrăcate frumos, fiind preluate de la intrarea în peşteră de către preoţii zeului. Femeile erau supuse unui ritual de purificare, după care erau duse în faţa altarului, unde depuneau ofrandă şi se rugau zeului. După rugăciunea femeilor, marele preot al zeului făcea un ritual prin care ruga zeul să coboare pe pământ şi să redea fertilitate femeii care venea să-i ceară sprijinul. La final, femeia primea o licoare de băut, care conţine, se spune, o serie de anagezice şi halucinogene.

Datorită acestor legende, Peştera Muierilor a rămas şi astăzi cunoscută ca fiind locul în care femeile sterpe se pot vindeca şi curăţi.

Peştera Muierilor a fost denumită Rezervaţie Speologică în 1955 şi Monument de Rezervaţie Naturală.

 

Ecaterina Pop

 

Baia de Fierfete nemaritateformatiuni carsticeleacPestera Muierilorstalactitestalagmite
Comentarii (1)
Adaugă comentariu