Cererea de mașini a scăzut în Europa și America de Nord

20

Analiștii au ajuns la concluzia că prețurile mai mari ale autovehiculelor sunt respinse de consumatorii din Europa și America de Nord. Din informaţiile producătorilor auto, a fost înregistrată o cerere scăzută în cele două regiuni.

Consumatorii resping prețurile crescute

În această perioadă, producătorii de mașini raportează o cerere mai scăzută în Europa şi America de Nord, în timp ce consumatorii preferă să îşi păstreze banii pentru alte nevoi.

Chiar dacă unele mărci de lux precum Ferrari şi Mercedes au crescut previziunile de vânzări datorită cererii continue ridicate pentru modele de top, perspectivele pentru cea mai mare parte a industriei sunt mai sumbre, conform informațiilor transmise de reuters.com

Noile comenzi primite sunt în scădere

În contextul scăderii cererilor, timpul de așteptare pentru noile comenzi devine mai scurt, pe măsură ce registrele de comenzi se subţiază. Asta chiar şi cu producţia mai lentă decât de obicei şi livrările cu mult sub anul trecut, au spus directorii.

Astfel, „Noile comenzi primite sunt în scădere”, a declarat directorul general al BMW, Oliver Zipse, într-o telefonică cu analiştii referitoare la venituri, referindu-se în special la Europa, potrivit sursei menționate.

Producătorii de maşini au protejat până acum marjele prin creşterea preţurilor

De altfel, producătorii de maşini au protejat până acum marjele prin creşterea preţurilor, dar accelerarea puternică a inflaţiei în America de Nord şi Europa ar putea face mai dificilă transferarea costurilor în creştere.

În opinia sa, „Cererea este în scădere. Semnele de avertizare sunt pentru Europa şi America de Nord, mai puţin pentru regiunea chineză”, a declarat săptămâna trecută directorul financiar al Volkswagen, Arno Antlitz.

Totuși, directorul financiar al Volkswagen a spus că registrele de comenzi sunt încă pline pentru lunile următoare.

Inflaţia din Europa şi SUA a accelerat vertiginos în ultimele luni, băncile centrale avertizând că un vârf ar putea fi la câteva luni distanţă, ducând la scăderea încrederii consumatorilor şi a companiilor.

Datele de la reprezentanţele de maşini online şi platformele de licitaţie au arătat o încetinire a cererii din luna martie a acestui an, a declarat Philip Nothard, director de informaţii pentru Europa la Cox Automotive.

„Consumatorii sunt în prezent foarte precauţi”, a declarat Philip Nothard.

Românii nu își mai cumpără mașini

Aşadar, înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în iulie 2022 cu 21,91% față de iulie 2021, arată date oficiale publicate de constructorii de vehicule.

Astfel, înmatriculările la nivel național au ajuns la 12.099 unități, anunță marți, Asociația constructorilor ACAROM și DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor).

În contextul auto, în primele șapte luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins 70.811 unități, în creștere cu 12,06% față de perioada similară din 2021, respectiv 63.191 unități. De asemenea, și în ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iulie 28.741 unități, o scădere de 19,34% față de iulie 2021.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata