Compania auto Tesla îşi va reduce numărul total de angajați cu 3,5% în următoarele trei luni

16

Compania americană producătoare de mașini electrice de înaltă performanță, Tesla a anunțat marți că îşi va reduce numărul total de angajați cu 3,5% în următoarele trei luni. Astfel, forţa de muncă va fi redusă cu aproximativ 10%.

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk a făcut anunțul respectiv. „Am crescut foarte repede din punct de vedere al salariaţilor. Peste un an, cred că numărul nostru de angajaţi va fi mai mare, dar deocamdată reducerea efectivului va fi de 3%/3,5%”, a declarat Elon Musk într-un interviu acordat Bloomberg News, fiind prezent la Forumul Economic din Qatar.

De altfel, Elon Musk a anunțat că va reduce numărul angajaților de la Tesla încă de la începutul acestei luni. Precizăm că valul concedierilor nu are loc numai la Tesla, ci și în a doua companie condusă de către Elon Musk – SpaceX.

SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation – companie privată americană dedicată realizării de vehicule pentru transportul în spațiul cosmic) a anunțat recent că a concediat câțiva angajați care l-au criticat dur pe fondatorul companiei.

SpaceX a concediat angajații care l-au criticat pe Elon Musk

SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation) a concediat recent câțiva angajați, după ce a descoperit că aceștia au scris și au distribuit o scrisoare de defăimare în care îl criticau aspru pe Elon Musk și îndemnau conducerea companiei aerospațiale să promoveze o cultură primitoare printre angajați, potrivit unor surse familiarizate cu incidentul respectiv, relatează The New York Times.

Compania SpaceX nu a specificat numărul angajaților concediați și nici nu a oferit un răspuns, până acum, despre incidentul respectiv.

Elon Musk este o rușine pentru SpaceX, susțin angajații companiei aerospațiale

Scrisoarea a fost intitulată „O scrisoare deschisă pentru directorii SpaceX”, în care Elon Musk a fost etichetat drept „o distragere [a atenției] și o rușine” pentru compania aerospațială. Toate persoanele care au semnat scrisoarea au cerut conducerii trei lucruri: „SpaceX trebuie să se distanțeze rapid și explicit de brandul personal al lui Musk, întrega conducere să fie responsabilă pentru a face SpaceX un loc minunat de muncă pentru toată lumea” și „să definească și să răspundă în egală măsură tuturor formelor de comportament inacceptabil”.

În acest sens, președintele SpaceX, Gwynne Shotwell, a trimis recent un email în care spunea clar că persoanele care au ajutat la distribuirea acelei scrisori au fost concediați imediat deoarece i-au făcut pe ceilalți angajați să se simtă „neconfortabil, intimidați și agresați, și/sau supărați că au fost forțați să semneze ceva ce nu îi reprezintă”. Gwynne Shotwell a spus totodată că va aplica standardele „toleranță zero” ale SpaceX împotriva cazurilor de hărțuire a angajaților.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata