În prezent, Autonom, compania de mobilitate deținută de Dan și Marius Ștefan, a atras o finanțare în valoare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, fonduri ce vor permite creșterea gradului de utilizare a vehiculelor electrice și a celor cu o amprentă redusă de carbon de către companiile din România.
Aceasta este prima finanțare pe care Banca Europeană de Investiții o acordă Autonom, cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România.
În afirmaţiile sale, “Astăzi marcăm un moment important în tranziția Autonom spre un viitor mai sustenabil și în tranziția către mijloace de transport green în România. Prima cooperare cu Banca Europeană de Investiții ne aduce o finanțare de 15 milioane de euro destinată îndeplinirii obiectivului de reducere a emisiilor de carbon ale flotei operaționale cu 51% până în 2030 și a poluării din țara noastră,” a declarat Marius Ștefan, CEO și co-fondator al Autonom.
Actuala finanțare, va permite companiei Autonom să achiziționeze un număr de 895 de mașini cu emisii reduse de carbon, din care se estimează că 705 vor fi mașini electrice și 190 hibride. De asemenea, Autonom ia în considerare instalarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrice în locațiile din țară.
Astfel, “Transporturile reprezintă aproape un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale Europei și sunt principala cauză a poluării aerului din orașe. Noua finanțare de 15 milioane EUR acordată Autonom de către Banca Europeană de Investiții va permite ca 895 de vehicule verzi să fie date spre utilizare companiilor din România, iar această nouă cooperare arată cum responsabilitatea climatică poate fi o parte integrantă a investițiilor în companii”. a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.
În contextul financiar, compania Autonom Services a înregistrat în primul semestru, din acest an, venituri de 239,8 milioane de lei, în creștere cu 35%, și un profit net de 17,8 milioane de lei, mai mare cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, activele companiei s-au majorat cu 38,1%, atingând la 1,3 miliarde de lei la finalul lunii iunie, iar veniturile diviziei de leasing operațional au crescut cu 42%, generând o cifră de afaceri de 128 milioane lei.
Divizia de închirieri a consemnat o creștere de 54% a veniturilor, la 41,6 milioane de lei, iar sectorul de vânzări de mașini rulate a înregistrat venituri de 41,5 milioane de lei, mai mari cu 14% față de primul semestru al anului trecut.