În România cei cu vârsta de 16 ani pot primii permis de conducere auto

Foto: libertatea.ro
159

O nouă legislație a intrat în vigoare în România și în are în prim-plan pe cei cu vârsta de 16 ani. Autoritățile au venit cu mai multe informații în acest sens, subliniind că aceștia trebuie să respecte mai multe reguli pentru a intra în posesia unui permis de conducere auto.

Noua legislație prevede ca persoanele cu vârsta de 16 ani să poată intra în posesia unui permis de conducere, însă există câteva reguli care trebuie respectate în acest sens. Autoritățile spun că pentru a beneficia de permisul auto trebuie să ai vârsta de 15 ani și nouă luni.

De asemenea, aceștia trebuie să urmeze toate cursurile de legislație, în timp ce timpul total de pregătire este de aproximativ patru săptămâni.

Legislația arată că doritorii vor efectua 24 de ore de teorie și 20 de ore de practică. În plus, mai arată noua lege, cei care doresc să obțină permisul auto, trebuie să aibă asupra lor mai multe documente, astfel, cartea de identitate, avizul psihologic și cel medical, certificatul de cazier judiciar și acordul părinților.

În contextul legal, referitor la tipul de mașină care va fi condus pentru această categorie de vârstă, nu există prea multe opțiuni. Printre modelele cele mai populare este Aixam Coupe sau Axiam eCity. Aceste modele, produse în Franța, au un motor de 400 de cm cubi cu o putere de 5,4 cai, rezervor de 16 litri și un consum de 2,9 l/100 km.

Categoriile de autovehicule care pot fi conduse

Toate persoanele după ce au terminat cu succes cursurile unei școli de șoferi și după ce au promovat examenul auto, aceștia vor putea conduce trei categorii de autovehicule.

La categoria B1 în care intră vehiculele cu patru roți cu motoare cu ardere internă sau cu motoare electrice, a căror masă este cuprinsă între 400 și 550 de kilograme. Puterea maximă a acestora nu va depăși 15kw sau 20 de cai putere. Dacă vorbim despre mașini electrice, greutatea bateriilor nu este luată în calcul.

La a doua categorie este A1, aici intrând motocicletele cu cilindre mai mici de 125 de cm cub. Puterea maximă trebuie să fie de 11 wk sau 15 cai putere, în timp ce raportul de greutate-putere trebuie să fie de 0,1 kw/kg. De asemenea, aici intră și triciclurile cu motor care au o putere de 15 kw sau 20 de cai putere.

La a treia categorie, și ultima, este AM pentru vehiculele cu două sau trei roți care sunt prevăzute cu un motor cu ardere internă sau electric a căror viteză maximă este cuprinsă între 25 și 45 km/h, având o capacitate maximă de 50 de cm cubi.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata