Dolarul, la un nou maxim istoric în ultimii 20 de ani

45

Dolarul american, considerat o monedă refugiu în perioadele de incertitudini, a urcat luni la un nou maxim al ultimelor două decenii în comparaţie cu un coş de valute, susţinut de temerile privind o încetinire a economiei globale şi de aşteptările pentru majorări abrupte ale dobânzilor de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, transmite Reuters.

Pieţele financiare globale au continuat să analizeze datele peste aşteptări privind inflaţia din SUA, publicate vineri, care au condus la o creştere generalizată a aversiunii faţă de risc şi au alimentat aşteptările privind o înăsprire şi mai agresivă a politicilor.

Luni, obligaţiunile guvernamentale şi bursele din întreaga lume au avut o evoluţie negativă.

În opinia sa, ”Dolarul a continuat câştigurile de vineri deoarece riscurile se extind”, a declarat Brad Bechtel, şeful global pentru pieţe valutare la Jefferies, într-o notă.

Indicele dolarului american, care îşi urmăreşte performanţa acestuia faţă de alte şase valute majore, a crescut cu 0,6% la 105,04, după ce a urcat la cel mai ridicat nivel din decembrie 2002.

Traderii vor avea multe informaţii de analizat săptămâna aceasta, inclusiv întâlniri de politică monetară ale Fed, Băncii Anfliei şi Băncii Naţionale a Elveţiei.

Rezerva Federală a SUA este aşteptată să-şi majoreze rata cheie a dobânzii cu 0,5 puncte procentuale miercuri, iar unele bănci, inclusiv Barclays şi Jefferies, aşteaptă ca Fed să adopte o majorare de 0,75 puncte procentuale.

Sursa: Ziare.com
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata