60% din sprijinul nerambursabil, solicitat de companiile care apelează la ajutoare de stat, pot ajuta mai multe judeţe din România

99

Aproximativ jumătate dintre judeţele României vor putea obţine 60% din sprijinul nerambursabil solicitat de companiile care apelează la ajutoare de stat, începând cu acest an, arată o analiză a unei companii de consultanţă.

În acest context, analiza face referire atât la schemele de ajutor de stat, cum este cea reglementată de HG 807/2014, cât şi la programele operaţionale care au componentă de ajutor de stat, cum este Programul Operaţional Regional (POR), ce urmează să fie operaţional din această vară şi pe care companiile vor putea depune proiecte, scrie Agerpres.

În acest sens, Comisia Europeană a dat undă verde României pentru creşterea sprijinului şi intensităţilor de finanţare nerambursabilă cu componentă de ajutor de stat, de la maximum 50%, până la finalul anului trecut, la 60%, din acest an şi până în 2027.

Astfel, „Măsurile de modificare a intensităţilor vin după ce Comisia Europeană a analizat situaţia alocărilor anterioare şi a gradului de absorbţie a fondurilor, iar sub noua propunere îşi doreşte să stimuleze investiţiile în judeţele depopulate sau în curs de depopulare, pentru a limita dezechilibrele între regiunile mai dezvoltate şi cele mai slab dezvoltate ale României”, se arată în analiza REI Finance Advisors.

Din datele CE, şapte regiuni din România (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Vest) se numără printre cele mai defavorizate din UE, cu un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media UE. Prin urmare, acestea sunt eligibile pentru ajutor în temeiul derogării prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE (aşa-numitele zone „A”), cu intensităţi maxime ale ajutorului pentru întreprinderile mari cuprinse între 30% şi 60%.

Concret, aproximativ 90% din regiunile României vor putea beneficia de sprijin pentru investiţii prin ajutoare de stat.

Din totalul judeţelor, ” Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj şi Mehedinţi sunt cele 19 judeţe care vor beneficia de alocări de până la 60% în proiectele realizate prin ajutor de stat în următorii ani”, susţin autorii analizei.

Totodată, sprijinului de 60% se adaugă 10% pentru companiile mijlocii (50-249 angajaţi, cu cel mult 50 milioane euro cifră de afaceri) şi 20% pentru companiile mici (0-49 angajaţi, cel mult 10 milioane de euro cifră de afaceri, conform pragurilor stabilite de legea 346/2004).

Judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Alba, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu sau Constanţa vor beneficia de alocări de până la 50% din valoarea proiectelor de investiţii derulate în anii următori.

Iar judeţele Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, dar şi cele din centrul ţării – Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu sau Braşov vor avea alocări cu sprijin nerambursabil prin ajutor de stat de până la 40% din valoarea investiţiilor derulate, în timp ce judeţele Timiş şi Arad vor avea o alocare diminuată faţă de intervalul anterior, de la 35%, la 30%.

 


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News