Cele două sisteme de voluntariat din România, reprezintă una dintre soluțiile, prin care România își poate reface resursa activă, pentru apărarea ţării

31

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu a vorbit despre cele două sisteme de voluntariat din România. Acesta este de părere că acestea reprezintă una dintre soluțiile prin care România își poate reface resursa activă din zona rezervei umane pentru apărarea țării.

Astfel, luni 18 aprilie, ministrul Apărării Naționale a declarat, la Digi24, că legea privind indemnizațiile mai mici a fost modificată, motiv pentru care un rezervist poate câștiga, în prezent, aproape 3.000 de lei în perioada în care face instrucție.

În plus, minustrul Apărării a mai spus că mai există un tip de voluntariat pentru persoanele cu vârsta între 18 și 35 de ani.

Astfel, ”Avem două sisteme de voluntariat, este, credem, una din soluţiile viitoare pentru resursa activă din zona rezervei umane pentru apărarea României. Unul este cel de rezervişti voluntari, aceştia fac un stagiu de pregătire în jur de trei sau patru luni de zile şi apoi primesc o indemnizaţie, de exemplu, pentru perioada când sunt la instruire, înainte prin prima lege – noi am modificat această lege acum – era destul de mică, undeva în jur de 1.500 de lei era aceasta”, a declarat Vasile Dîncu.

De asemenea, ministrul Apărării a mai spus că dorește ca, în următorii 4-5 ani, să aducă ”în zona aceasta de rezervă activă a Armatei în jur de 10.000 de voluntari”.

Această indemnizație era foarte mică

Vasile Dîncu a mai spus că rezerviștii primeau o indemnizație foarte mică pentru perioada în care nu erau mobilizați. Ministrul a mai spus că acest domeniu a devenit mai atractiv datorită creșterii sumelor pe care rezerviștii o primesc.

În opinia sa, ”În acest moment, undeva în jur de 3.000 de lei poate să câştige un rezervist în perioada în care face instrucţie şi o sumă destul de importantă, cred că undeva în jur de 1.500 de lei, plus alte drepturi pe care le pot obţine, de exemplu asigurări de sănătate, care sunt foarte importante, sunt beneficii importante… şi ca un efect aş putea să spun următorul lucru: am avut anul acesta o rezervă de locuri neocupate de anul trecut, din 2021, de 444 de locuri pentru rezervişti şi avem în acest moment 1.400 de dosare. Deci a devenit mult mai atractivă şi vom putea alege cel puţin acest număr care ne trebuiau pentru perioada anului trecut”, mai spune ministrul.

Voluntariatul pentru persoanele cu vârsta între 18 și 35 de ani

În aceeaşi ordine de idei, ministrul Vasile Dîncu a mai declarat că există un alt tip de voluntariat pentru cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care doresc să facă stagiul militar voluntar.

Momentan, spune ministrul Apărării Naționale, încă nu s-a stabilit indemnizația pentru aceștia, însă precizează că există un proiect de lege în acest sens care va fi lansat în următoarea perioadă.

Aşadar, ”Aceştia pot să facă un stagiu şi după aceea rămân cu această pregătire, în timpul stagiului pot să primească o indemnizaţie, nu am stabilit încă acest lucru, suntem în studiu, suntem cu un proiect de lege pe care îl vom lansa săptămânile viitoare, au şi diferite drepturi, beneficiază de pregătire militară şi evident că au o cale directă în care se pot angaja apoi în zona soldaţilor profesionişti”, mai spune ministrul.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro