Preșcolarii și elevii din familiile defavorizate vor primii 500 de lei cu scopul de a putea avea haine și rechizite noi

27

Autoritățile din România, au venit cu vești bune pentru români. Sumele de 500 de lei vor intra direct pe card în cursul zilei de marți, 20 septembrie.

Astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a trimis un comunicat de presă prin care anunță că a virat ajutorul de 500 de lei de care beneficiază peste 97.000 de copii din România. Acești bani sunt oferiți preșcolarilor și elevilor din familiile defavorizate cu scopul de a putea avea haine și rechizite noi.

În plus, comunicatul de presă se mai arată că banii vor ajunge pe cardurile speciale pentru acest program în data de 20 septembrie. În plus, autoritățile mai arată că suma totală virată este de 48,9 milioane de lei.

În afirmaţiile sale, „Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educație este esențial pentru a se putea încadra, ca adulți, pe piața muncii, însă de cele mai multe ori condițiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon școlar. Ajutorul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat preșcolarilor și elevilor vulnerabili și în acest an școlar reprezintă, pentru mulți dintre ei, șansa de a merge în continuare la școală. Mă bucur că am reușit să facem astăzi plățile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Cine beneficiază de acești bani

Autoritățile din România, informează că beneficiarii acestor sume sunt:

  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei)
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei)

Concret, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) mai arată că aceste carduri pentru beneficiarii deveniți eligibili începând din acest an școlar vor fi emise și distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie.

Suma de 272 milioane de lei, oferiți în doi ani școlari

În contextul financiar, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se vor acorda, în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate.

Iar, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari.

MIPE amintește că mai există două măsuri pentru familiile defavorizate, acestea fiind:

  • Pachete cu alimente destinate categoriilor vulnerabile. Din ianuarie 2020, când a debutat acest program, au fost livrate patru tranșe de astfel de pachete, o nouă tranșă urmând a fi livrată în această toamnă.
  • Vouchere sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, primesc o dată la două luni ajutoare pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, până la finalul anului.
Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata