# Criza petrolului se adanceste. Ce se intampla cu preturile la carburanti in aceasta vara > Analiștii anticipează penurii critice de combustibil și prețuri ridicate în această vară, chiar și după un acord de pace SUA-Iran. Rezervele de țiței se epuizează. Publicat: 7 mai 2026, 12:26 · Autor: Cristina Preda · Categorie: [Bursă](https://financiarul.ro/bursa/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/bursa/criza-petrolului-se-adanceste-ce-se-intampla-cu-preturile-la-carburanti-in-aceasta-vara/ · Publicație: Financiarul ![criza petrolului](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/05/criza-petrolului-1778146010-1024x576.webp) Chiar și o eventuală încheiere a conflictului dintre SUA și Iran nu va rezolva rapid problemele pieței energetice, avertizează analiștii. Deși prețurile petrolului au scăzut inițial miercuri, pe fondul știrilor despre un acord de pace iminent, distorsiunile pieței vor persista, iar consecințele se vor simți acut în economie pe tot parcursul verii, mai ales că rezervele de țiței sunt pe cale să se epuizeze. ## Piața energetică nu se va normaliza curând Ideea că sfârșitul conflictului nu este o soluție rapidă pentru piața energiei nu a fost încă pe deplin asimilată. Investitorii au salutat un raport Axios care indica o rezoluție iminentă între SUA și Iran, ceea ce ar permite redeschiderea Strâmtorii Hormuz și reluarea fluxului de petrol. Numai că experții în energie sunt de părere că o revenire la normalitate a piețelor petroliere este nerealistă. Ei estimează că ar fi nevoie de cel puțin câteva luni după încheierea războiului pentru ca piețele de țiței să se stabilizeze. Între timp, pare că aproape nimic nu poate opri economia să resimtă efectele rezervelor epuizate, ale penuriei critice de combustibil și ale prețurilor ridicate. Jeff Currie, analist de mărfuri cu o experiență vastă și director de strategie la Energy Pathways de la Carlyle, a declarat că mare parte din daunele provocate de război piețelor petroliere se vor resimți pe termen mediu. Vorbind miercuri pentru Bloomberg, Currie a subliniat că transportatorii și asigurătorii trebuie să-și recapete încrederea în siguranța călătoriilor prin Strâmtoare înainte de a reconfigura traficul naval. „Asta înseamnă minim trei luni”, a spus Currie despre impactul persistent al războiului, chiar dacă prețurile petrolului au scăzut în acea dimineață. ## Peniuria reală de combustibil se apropie Currie a explicat că situația actuală a aprovizionării în SUA și Europa reprezintă mai degrabă un deficit de petrol decât o penurie reală, deoarece națiunile se bazează pe rezervele strategice. Odată ce aceste rezerve se vor epuiza, va începe o penurie veritabilă de petrol. Distilatele și combustibilul pentru avioane ar fi probabil primele produse derivate din țiței care se vor epuiza. „Este bătut în cuie, punct”, a spus Currie despre penuria iminentă de combustibil, chiar dacă războiul s-ar termina astăzi. „Va dura atât de mult să repornim totul încât acele inventare vor continua să scadă.” Iar stocurile de petrol erau deja în scădere în anumite zone din Asia, conform analistului. Rezervele din Europa ar putea atinge „fundul rezervoarelor” în luna mai, în timp ce SUA ar putea rămâne fără rezerve până la 4 iulie, a estimat el. HFI Research, o firmă de cercetare în investiții specializată în energie, anticipează si că penuriile vor afecta economia globală în lunile următoare. Într-o notă recentă, firma a prezis că SUA ar putea rămâne fără stocuri „tampon” de produse petroliere în două săptămâni, iar stocurile tampon de petrol brut s-ar putea epuiza în opt săptămâni. V-ați gândit vreodată cum ar arăta o astfel de criză? Specialiștii sunt deosebit de îngrijorați de perspectiva combustibilului pentru avioane. Christopher Hodge, economist șef pentru SUA la Natixis CIB Americas, a remarcat că o penurie de jet fuel ar fi extrem de inflaționistă pentru toate sectoarele expuse aviației pe termen scurt. totusi el a adăugat că „consecințele mai ample probabil nu se vor limita la industriile de călătorii”. „Gospodăriile care plătesc mai mult pentru biletele de avion, benzină sau bunuri livrate au mai puține venituri de cheltuit în altă parte”, a declarat Hodge pentru Business Insider. „Asta înseamnă că categoriile discreționare, restaurantele, agrementul, bunurile de retail, divertismentul și serviciile neesențiale ar putea înregistra o cerere mai slabă și o putere de preț mai mică în timp.” Brett Massimino, șeful departamentului de management al lanțului de aprovizionare la Virginia Commonwealth University, a adăugat că alte domenii ale transportului care sunt deja sub presiune ar putea fi afectate și mai mult de o penurie de combustibil pentru avioane. „Vedem deja prețurile la motorină la 6,00 dolari sau mai mult pe galon în SUA”, a spus el. „Prețurile mai mari la motorină se regăsesc în aproape fiecare produs pe care îl cumpără un consumator, deoarece este o componentă vitală a agriculturii, producției și transportului.” ## Anulări de zboruri și prețuri ridicate pentru o perioadă lungă Goldman Sachs a estimat că inventarele comerciale de combustibil pentru avioane din Europa ar putea scădea sub pragul cheie de 23 de zile al Agenției Internaționale pentru Energie până în iunie. Mai multe zboruri ar putea fi anulate pe măsură ce stocurile de jet fuel se diminuează, a precizat HFI într-o notă. Fondatorul HFI, Wilson Wang, a declarat pentru [Businessinsider](https://www.businessinsider.com/oil-supply-outlook-fuel-shortage-crude-prices-iran-war-2026-5) că impactul economic final depinde de câți transportatori vor reduce numărul de zboruri. Și la noi, o astfel de situație ar genera o presiune suplimentară pe lanțurile de aprovizionare, iar prețul final la raft pentru bunurile de larg consum, deja sub presiune inflaționistă, ar crește simțitor. Matt Smith, directorul de cercetare a mărfurilor la Kpler, și-a exprimat si îngrijorarea cu privire la anulările de zboruri pe parcursul sezonului de vară, pe măsură ce stocurile de combustibil se epuizează. „Jetul este primul care cedează. Asia este prima regiune, dar se va răspândi pe tot globul”, a declarat el pentru CNBC săptămâna aceasta. Prețurile petrolului ar putea rămâne mult peste nivelurile pre-război pentru o perioadă considerabilă. Petrolul Brent, reperul internațional, a scăzut cu până la 9% în dimineața zilei de miercuri, ajungând la 97 de dolari pe baril, dar a revenit peste pragul de 100 de dolari mai târziu în cursul zilei. HFI a prezis un „efect de undă” pe piețele petroliere, pe măsură ce penuria de aprovizionare declanșează cumpărături de panică în zone precum Asia. Cererea crescută va majora prețurile petrolului, ceea ce va crește marjele de profit pentru rafinării. Acest lucru va stimula și mai mult cererea de petrol și va crește prețurile, a speculat firma. HFI a estimat că prețurile petrolului vor depăși vârful din 2008, ajungând la peste 150 de dolari pe baril. Chris Whalen, analist de multă vreme și președinte al Whalen Global Advisors, a declarat recent pentru BI că impacturile inflaționiste ale prețurilor mai mari la petrol ar putea persista ani de zile, chiar dacă Strâmtoarea Hormuz s-ar deschide mâine. El a subliniat cum transportul maritim a fost grav perturbat în Orientul Mijlociu, precum și faptul că infrastructura energetică distrusă în regiune va necesita ani pentru a fi reconstruită. „Vorbim de luni sau ani, în funcție de amploarea pagubelor”, a spus Whalen în aprilie.