Abuzul în serviciu nu va mai putea fi anchetat de procurorii DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în cursul zilei de luni că abuzul în serviciu nu mai poate fi anchetat de procurorii DNA, decât în anumite condiţii. Mai exact, procurorii din cadrul DNA nu vor mai putea ancheta abuzul în serviciul dacă acesta nu vizează persoane cu calități speciale.

În plus, procurorii DNA nu vor mai putea investiga abuzul în serviciu nici dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro, anunță Aleph News. Potrivit sursei citate, aceasta este decizia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general.

Decizia oficială a fost pronunțată în cursul zilei de luni, în ședință. Conform dispozițiilor din Codul de procedură penală, noua măsură este obligatorie

Lovitură pentru Kovesi din partea ÎCCJ

Amintim faptul că în cursul săptămânii trecute, pe 11 noiembrie, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul Consilului Suprem al Magistraturii. Aceștia au constatat că Laura Codruța Kovesi nu deține gradul profesional de Parchet de pe lângă ÎCCJ. Kovesi revine astfel la gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal.

Astfel, „Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1248 din 09 aprilie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, în rejudecată. Respinge acțiunea formulată de reclamanta Kovesi Laura Codruța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2021”, se arată în soluția ÎCCJ.

Gradul profesional de PÎCCJ era una dintre condițiile pentru a ocupa funcția de procuror-șef al Parchetului European. Mai exact, procurorul-șef al EPPO poate fi selectat dintre proocurorii „care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective”.

În același timp, regulamentul EPPO arată că Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei, îl poate elibera din funcție pe procurorul-șef european în cazul în care constată că acesta nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata