Activitatea financiar-bancară şi bursieră mondială

22

În data de 16-08-2021, Bursa japoneză a închis şedinţa în scădere cu 1,62%, din cauza temerilor privind redresarea economiei nipone, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 27.523,19 puncte, în scădere cu 453,96 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La Seul – Bursa sud-coreeană este închisă luni datorită unei sărbători publice, transmite Yonhap.

În New York – Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri în creştere uşoară, după publicarea unui raport care indică o scădere a încrederii consumatorilor, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,04%, ajungând la valoarea de 35.515,38 puncte, în creştere cu 15,53 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,16%, ajungând la valoarea de 4.468 puncte, în creştere cu 7,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,04%, ajungând la valoarea de 14.822,90 puncte, în creştere cu 6,64 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna septembrie a scăzut cu 0,65 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 68,44 dolari.

La Londra – Bursa de la Londra a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,35%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.218,71 puncte, în creştere cu 25,48 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna octombrie a scăzut cu 0,72 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 70,59 dolari.

La Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,25%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 15.977,44 puncte, în creştere cu 39,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

La fel şi la Paris – Bursa de la Paris a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,20%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 6.896,04 puncte, în creştere cu 13,57 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

În schimb, la Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 300,34 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 300,71 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 352,69 forinţi, în scădere faţă de un curs de 353,21 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 71,79 forinţi, în scădere faţă de 71,86 forinţi, vineri.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,18%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 50.378,65 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 5,3 miliarde de forinţi (15 milioane euro).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata