Are afaceri de peste 1 mld. lei, la vârsta de doar 25 de ani

26

Roxana Maftei a pus bazele afacerii Farmacia Tei la 25 de ani, după ce anterior deţinuse, pentru o scurtă perioadă, un maga­zin de tip plafar.

„Îi sfătuiesc pe tinerii aflaţi la începutul carierei să fie mereu preocupaţi de dezvoltarea lor personală, să facă lucruri care le plac şi li se potrivesc, să nu le fie frică de schimbări atunci când au înţeles că drumul lor e altul, să fie implicaţi şi dedicaţi în tot ce fac, să se înconjoare de oameni de la care să aibă ce învăţa şi să fie curioşi şi deschişi la nou”, spune aceasta.

Businessul a pornit de la o singură farmacie deschisă de antreprenoare în Bucureşti, în 1992, iar în prezent a ajuns pe locul al cincilea în retailul farmaceutic, cu o reţea de şase unităţi. În anul 2019 au generat afaceri de 600 mil. lei, în creştere cu 33% faţă de anul anterior.

De altfel, brandul Farmacia Tei a ieşit pentru prima dată în afara graniţelor Bucureştiului în anul 2018, odată cu deschiderea unei unităţi în centrul comercial Vivo Constanţa.

În contextul dezvoltării, antreprenoarea a lansat, în urmă cu 6 ani, şi brandul Bebe Tei, dedicat produselor pentru bebeluşi, business care a ajuns la afaceri de 354 mil. lei în 2019, cu patru magazine în Bucureşti şi Constanţa.

Din punct de vedere economico-financiar, brandurile Farmacia Tei şi Bebe Tei au pragul de  1 miliard de lei afaceri cumulate în anul 2020. În cinci ani, cele două businessuri au crescut de patru ori la nivel de vânzări cumulate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata