Care este tendinţa investițiilor străine la nivel global?

16

În anul 2021, investiţiile străine globale s-au ridicat la 1.650 miliarde dolari, o puternică majorare, de 77%, după prăbuşirea provocată de pandemie în 2020, şi au depăşit nivelurile anterioare crizei sanitare, a anunţat Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).

În acelaşi timp şi investiţiile în economiile dezvoltate, foarte scăzute în an2020, au crescut cu 199% în 2021, în timp ce în economiile în curs de dezvoltare sau mai puţin dezvoltare, unde recuperarea a fost afectată de factori precum rata scăzută de vaccinare, avansul a fost mai moderat, de 30% şi, respectiv, de 19%, scrie Agerpres, citând EFE.

În opinia sa, „Este foarte îngrijorătoare stagnarea noilor investiţii în sectoare cheie din ţările mai puţin dezvoltate, precum electricitatea, sectorul alimentar sau sanitar”, a subliniat, la prezentarea cifrelor, secretarul general al UNCTAD, costaricana Rebeca Grynspan.

În contextul dat, Asia a fost regiunea care a atras cele mai multe investiţii străine (696 miliarde de dolari, în creştere cu 18%), urmată de America (531 miliarde, plus 105 %) şi Europa (305 miliarde de dolari, o puternică creştere de 1.450% explicată prin nivelul foarte redus al investiţiilor din anul anterior).

Investiţiile străine au crescut şi în SUA, aceasta a atras investiţii străine în valoare de 323 miliarde de dolari anul trecut, în creştere cu 114%, pe care UNCTAD o atribuie în principal fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere.

În comparaţie, Uniunea Europeană, avansul a fost mai modest, de 8% (165 miliarde de dolari), în timp ce China a atras o sumă record de 179 miliarde de dolari, cu o creştere interanuală de 20%.

În Brazilia, s-au evidenţiat fluxurile de investiţii, care s-au dublat, până la 58 miliarde de dolari, în timp ce în India acestea s-au redus cu 26%, după o cifră record de fuziuni şi achiziţii în 2020.

În contextul investiţiilor străine, pentru anul 2022, UNCTAD menţine perspectivele pozitive, deşi consideră improbabil să se repete „efectul de recul” din 2021.

În viziunea agenţiei, aceasta consideră că proiectele internaţionale de infrastructură vor fi un factor important pentru menţinerea tendinţei ascendente a investiţiilor, anul acesta.

Aşadar, factori precum ritmul de vaccinare în ţările în curs de dezvoltare sau problemele din lanţurile globale de aprovizionare, preţurile energiei sau inflaţia pot genera incertitudini, avertizează UNCTAD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata