Care sunt obiectele pe care le poți duce la Kaufland, în schimbul cărora primești bani

96

Kaufland are mai bine de 140 de magazine în toată România, astfel că noua metodă va da o mână de ajutor, atunci când vorbim despre protejarea mediului, însă îi va impulsiona, deopotrivă, pe cumpărători să fie un pic mai responsabili, prin recompense.

Astfel, noua inițiativă, pusă la cale de Kaufland, va avea startul în luna octombrie a acestui an și va viza returnarea ambalajelor din PET, aluminiu și sticlă, în scopul reciclării. Mai exact, se va miza pe sistemul de garanție care îți va fi returnată în momentul în care vei aduce astfel de produse.

Această metodă va funcționa pe baza unui automat de tip self service, care îți va colecta obiectele din categoriile menționate anterior, pentru ca mai apoi clienții să primească înapoi recompensa.

Concret, primul magazin care a introdus un astfel de sistem este Kaufland Balș. Aici, clienții pot returna PET-ur de până la 3 litri. Și tot aici, clienții pot lăsa doze de aluminiu de până la un litru.

Practic, în schimbul acestor obiecte, clienții vor primi cupoane de reduceri pentru cumpărăturile ulterioare din cadrul Kaufland.

După aceea, oamenii sunt rugați să se adrese biroului de informații pentru a primi cupoanele de reducere.

Mai mult, tot în sprijinul protejării mediului, cumpărătorii din Balș vor putea pune, într-un spațiu ce seamănă cu o broască țestoasă, ambalaje goale ale produselor de îngrijire personală sau curățenie (geluri de duș, ambalaje de creme, detergenți, etc).

Așa cum menționam anterior, românii trebuie să știe că, din octombrie, aceste practici se vor răspândi la toate magazinele Kaufland din țară, iar acestea sunt menite să se alinieze normelor de proctecție a mediului, impuse de Uniunea Europeană.

Sursa: Playtech.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata