Câte locuri de muncă şi ce posturi sunt disponibile, în prezent în România şi Europa?

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 25.751 locuri de muncă la nivel naţional.

În România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru:

-muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.679);

-lucrător comercial (1.054);

-agent de securitate (1.008);

-manipulant mărfuri (985);

-muncitor necalificat în industria confecțiilor (953);

-muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (699);

-montator subansamble (678);

-sudor (625);

-ambalator manual (591);

-confecţioner- asamblor articole din textile (529);

-lăcătuş mecanic (495), potrivit unui comunicat al ANOFM.

Peste 25.000 de locuri de muncă, disponibile în România

ANOFM a informat că  din cele 25.751 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.619 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; specialist în domeniul calităţii; programator; funcţionar administrativ; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală etc.), 6.388 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; ambalator manual; vânzător etc.), 8.022 pentru persoanele cu studii profesionale (sudor; lăcătuș mecanic; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; confecţioner-asamblor articole din textile; stivuitorist etc.), restul de 9.722 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecțiilor; montator subansamble; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet etc.).

În prezent, baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă  declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării.

Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.

Însă, 404 locuri de muncă  sunt vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 404 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Germania – 272 locuri de muncă pentru: lucrător în amenajarea expoziţiilor şi a magazinelor; tâmplar (fabricare şi asamblare mobilier de expoziţie şi de magazin); magazioner; operator maşini si sisteme (tehnologia de prelucrare a metalelor şi a materialelor plastice); lucrător în producţia şi prelucrarea sticlei/ fabricarea fibrei de sticla; tăietor de carne şi lucrător în producţie

Norvegia – 96 locuri de muncă pentru: tâmplar; faianţar; mecanic auto; betonist; schelar; electrician; croitor; şofer autobuz; vopsitor auto; vopsitor; şofer; agent curăţenie; agent curăţenie;

Finlanda – 17 locuri de muncă pentru: muncitor asamblare; muncitor în industria alimentară;

Estonia – 7 locuri de muncă pentru: sudor; tăietor lemne;
Franţa – 7 locuri de muncă pentru: farmacist; sudor; mecanic utilaje agricole;

Polonia – 3 locuri de muncă pentru: măcelar abator vită;
Malta – un loc de muncă pentru: ofiţer de program;
Olanda – un loc de muncă pentru: tâmplar.

Toate persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

În plus, persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

ANOFMlocuri de muncaoferte
Comentarii (0)
Adaugă comentariu