”Ceea ce e constant în viața unei companii este schimbarea” spune Adrian Vlaicu

27

Numit director de vânzări şi logistică al Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari producători de pe piaţa mezelurilor din România, Adrian Vlaicu vine după ce deja lucra de 10 ani în companie, ocupând poziţiile de national key account manager şi lider al canalului IKA (International Key Account).

În contextul succesului proiectelor implementate în anul 2021, acesta a afirmat,

” Ca și anul precedent, marcat de pandemie, 2021 a fost un an al transformărilor și al agilității. Mă refer atât la modul în care românii cumpără și consumă, cât și al schimbărilor necesare în organizația noastră, ca anticipare a nevoilor pieței. A fost nevoie să lucrăm altfel și ne-am mobilizat pe parcursul unor proiecte multi-departamentale, cu implicări complexe și competențe diferite ale membrilor echipelor.

2021 a fost și anul în care ne-am asumat investiții construite pe baze foarte solide. Am fost agili și am avut capacitatea de a lansa pe piață produse care înglobează tehnologie avansată. Astfel, un proiect drag nouă a fost cel al lansării gamei de mâncăruri gata pregătite Maestro, realizate doar cu ingrediente naturale, pe baza unor rețete apreciate de români.

Și nu în ultimul rând, am finalizat investiția într-un centru logistic nou și modern, la Oarja, în proximitatea fabricii noastre din Pitești. Astfel ne vom îmbunăți competitivitatea operațiunilor noastre și  ne vom extinde baza logistică existentă cu un nou depozit de ultimă generație. De asemenea, ne vom crește capacitatea de stocare a materiilor prime congelate, iar activitatea acestui nou depozit va fi integrată în lanțul nostru logistic, astfel încât rutele flotei noastre să fie planificate și executate eficient, iar produsele să ajungă mai rapid la clienții noștri”.

Eficiența, cea mai mare împlinire

Iar ca cel mai mare proiect din carieră, implementat în cadrul instituției,

În opinia sa, „Experiența m-a învățat să văd lucrurile într-un context mai larg, și de ce nu, global. Eficientizarea lanțului de aprovizionare pentru o companie cum este Caroli Foods Group presupune o permanentă conexiune cu piața, consumatorii, partenerii, colegii din România și de la Grup, o comunicare eficientă și o implicare personală pe care eu nu o consider un proiect, ci o misiune. Echipa pe care o conduc e formată din 800 de persoane care își înțeleg rolul și contribuția, cărora, pe această cale, aș vrea să le transmit un sincer mulțumesc, a precizat acesta.

În contextul acestui an, „În această perioadă disruptivă, continuăm să ne îndreptăm atenția asupra consumatorilor noștri, studiem constant piața și propunem produse pe care românii să le prefere. 2022 va fi un an provocator, atât în ceea ce privește schimbările rapide în tendințele de consum, cât și din cauza presiunii create de creșterea prețurilor la nivelul lanțului de aprovizionare.

Cu toate acestea, obiectivele noastre pentru acest an sunt de a ne menține poziția de top pe piață, de a ne îmbunătăți capacitățile logistice și de a consolida componenta de inovare a companiei noastre. În ceea ce privește perspectiva categoriilor de produse, vom continua să extindem gama de mâncăruri gata preparate și produse feliate. În plus, dorim să maximizăm potențialul fiecărui canal de vânzări, inclusiv al zonei de export”.

Situațiile atipice cer soluții fără greșeală

 

În contextul profesional, ” Cum am mai spus, provocările cauzate de pandemie au devenit cele mai reușite proiecte ale noastre. În contextul unor situații atipice și imprevizibile am reușit să identificăm oportunități de afaceri și să găsim soluții. Am reușit să menținem disponibilitatea produselor noastre, printr-un lanț de aprovizionare eficient. Permanent ne-am îndreptat atenția asupra sănătății și siguranței colegilor și partenerilor noștri, a familiilor lor și a comunităților în care ne desfășurăm activitatea.

Relația pe care o avem s-a bazat întotdeauna pe respect și comunicare eficientă. Am reușit să menținem relații solide, deoarece viziunea comună a fost aceea de a ne asigura că produsele Caroli Foods Group sunt disponibile pentru consumatorii din toată țara, conchide acesta.

Schimbarea, constanta viitorului

După opinia sa, ca sfat, acesta ar sfătui un tânăr care este la început de drum într-o carieră similară, astfel,

„Cred mult în puterea exemplului și îmi place să cunosc și să-mi îndrum colegii aflați la început de carieră, pentru a-i ajuta să-și atingă potențialul. La nivel de companie, avem programul “Rising star”- prin care pregătim tineri la început de cariera pentru a fi capabili să preia poziții de middle management.

Pot spune, de asemenea, că pentru mine a funcționat foarte bine deschiderea către schimbare, abilitate pe care o consider esențială în dezvoltarea oricărei persoane. La locul de muncă, aceasta înseamnă să fii pregătit să înțelegi când consumatorii își schimbă percepția sau obiceiurile de cumpărare, să vii cu idei noi care să  ajute organizația să se adapteze mai bine la aceste schimbări, să fii dornic să înveți în cadrul echipei și să îți aduci propria contribuție la rezultatul general.

 

Ultimii doi ani ne-au învățat parcă mai mult decât oricând că ceea ce e constant în viața unei companii este schimbarea. Peste 10 ani, ca și acum, Caroli Foods Group va continua să se adapteze schimbării și să inoveze, iar echipele noastre vor fi receptive la nou și la nevoile pieței.

Digitalizarea pe scară largă produce deja schimbări ale modelelor de afaceri ale companiilor, pentru că produselor propriu-zise le vor fi adăugate servicii specifice comerțului electronic (logistice, transport, relații cu clienții). Rapoarte recente de cercetare (Global Report, Romania, martie 2022) relevă că se schimbă deja stilul de viață al consumatorilor noștri, care vor lucra de acasă în proporție de 50% din tipul lor de muncă sau fac achiziții frecvente în mediul online de produse alimentare (60% din respondenți). Cu toate acestea, experiența, gustul, savoarea nu pot fi replicate în mediul virtual, de aceea credem că și peste 10 ani prezența fizică, la raft, a produselor noastre și contactul direct cu consumatorii noștri vor rămâne la fel de importante.

Din punct de vedere al banilor şi ce vă spune acest cuvânt pentru el,

„Banii își pierd materialitatea odată cu digitalizarea, dar pentru a avea un nivel de trai optim, educația financiară reprezintă o soluție importantă. Studiile de specialitate arată că România ocupă un loc codaș în Europa la capitolul educație financiară. Consider că o bună gestionare a banilor, duce implicit la bunăstarea societății noastre și la scăderea nivelului sărăciei și a excluziunii sociale.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata