China şi Rusia au reușit să ajungă la un acord privind aprofundarea cooperării în probleme de apărare.

37

După războiul declanșat în Ucraina, Rusia caută noi aliați și se pare că i-a și găsit. S-a ajuns la un acord extrem de important

Cele două mari puteri au ajuns la un acord extrem de important. Anunțul a fost făcut în urmă cu doar câteva momente de Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse.

În acest sens, Reuters anunță că la începutul acestei săptămâni, China și Rusia au reușit să ajungă la un acord privind aprofundarea cooperării în probleme de apărare. Accentul va fi pus pe desfășurarea de exerciții comune, a mai transmis sursa citată.

Astfel, „Părţile au convenit asupra cooperării militare în continuare cu accent pe exerciţii şi patrule comune, precum şi pe întărirea contactelor dintre Statele Majore Generale”, se arată într-un comunicat.

China și Rusia vor coopera în problemele de apărare

În contextul strategic,  această informare a fost transmisă într-un moment cheie. Mai exact, chiar în aceste momente, secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patruşev se află într-o vizită oficială în China, care are ca scop purtarea unor consultări de securitate. Totodată, acesta se va întâlni și cu mai mulți oficiali acolo.

Mai trebuie amintit și faptul că, cele două mari puteri ale globului au decis să își aprofundare cooperarea în ultimii ani, în ciuda faptului că săptămâna trecută, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut public „preocupările” pe care China le are cu privire la situaţia din Ucraina la un summit în Uzbekistan.

La acel moment, liderul de la Moscova spunea că înțelege întrebările pe care Beijingul le are, dar și preocupările sale, însă Rusia își cunoaște foarte bine poziția și a mai vorbit despre ea în ultimele luni de zile.

China, din ce în ce mai preocupată de războiul din Ucraina

În afirmaţiile sale, „Înțelegem întrebările și preocupările dumneavoastră în această privință și, în timpul întâlnirii de astăzi, vom explica, desigur, în detaliu poziția noastră pe această temă, deși am mai vorbit despre aceasta”, a spus Putin la summitul Organizației de Cooperare din Uzbekistan, potrivit agenției ruse de presă Tass.

Trebuie subliniat faptul că de la debutul războiului din Ucraina și până în prezent, China este una dintre puterile care a decis să rămân neutre. Mai exact, constant, Beijingul s-a abținut să condamne Rusia pentru operațiunea specială împotriva Ucrainei.

Totodată, China nu a numit războiul din Ucraina ”invazie”, în timp ce Kremlinul consideră războiul drept „operaţiune militară specială”.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro