Compania CFR Infrastructură a semnat contracte de 700 milioane lei

37

Compania feroviară CFR SA a anunțat semnarea a unui număr de 45 de contracte, în valoare totală de 699 milioane lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip Quick Wins în vederea ridicării restricțiilor de viteză pe linii precum Apahida – Baia Mare și Războieni – Episcopia Bihor.

În contextul deplasărilor, pe multe dintre linii vitezele medii sunt și cu 15-20% mai mici decât acum 25 de ani, trenurile rulează în medie și cu mai puțin de 50 km/h și sunt puține porțiunile unde se ating 80 km/h.

Spre exemplu, trenurile Regio fac 4 ore pe cei 181 km dintre Apahida și Baia Mare. Între Războieni și Oradea trenurile IR fac 4 ore pe cei 220 km. Pe cei 121 km dintre Arad și Oradea cele mai rapide trenuri fac 2 ore și 14 minute, iar cele care opresc peste tot fac 3 ore.

Ce spune CFR SA

În contextul de activitate, sucursala Regională CF Cluj a semnat 45 contracte în valoare totală de 699.879.146,16 lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip QUICK WINS – ridicarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, finanțate prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR), pe intervale de stații aferente liniilor CF Apahida – Baia Mare, Războieni – Episcopia Bihor și Arad – Oradea.

Astfel, constructor: Asocierea DRUM ASFALT (România) – ZUE (Polonia), cu o valoarea totală a contractelor – 699,87 milioane de lei, cu finanțare  din fonduri nerambursabile prin PNRR, având o durata de implementare  de 24 de luni.

Principalul scop este ridicarea restricțiilor de viteză și creșterea vitezei de circulație la 120 km/h (funcție de configurația traseului) pe următoarele intervale CF, în lungime totală de 140,085 km, astfel:

-Linia APAHIDA – BAIA MARE

• Lot 1 Apahida – Bonțida, km 8+540- 9+760 (fir I) și km 8+497 – 9+800 (fir II)

• Lot 2 Jucu – Iclod, km 15+280 – km 16+800 (fir I+II)

• Lot 3 Bonțida – Iclod, km 16+800 – km 21+900 (fir I)

• Lot 4 Bonțida – Gherla, km 21+900 – km 23+550 (fir I+II)

• Lot 5 Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 (fir I)

• Lot 6 Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 (fir II)

• Lot 7 Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 (fir I)

• Lot 8 Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 (fir II)

• Lot 9 Gherla – Dej Călători, km 32+050 – 32+132 (fir I+II), km 32+159 – 33+071 (fir I+II) și km 33+090 – 33+300 (fir I+II)

• Lot 10 Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 (fir I)

• Lot 11 Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 (fir II)

• Lot 12 Gherla – Dej Călători, km 38+000 + km 41+500 (fir I)

• Lot 13 Gherla – Dej Călători, km 38+000 – km 41+500 (fir II)

• Lot 14 Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 (fir I)

• Lot 15 Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 (fir II)

• Lot 17 Dej Călători – Caseiu, km 46+718 – km 49+490 (linie simplă)

• Lot 18 Dej Călători – Caseiu, km 49+490 – km 52+890 (linie simplă)

• Lot 19 Gâlgău – Ileanda, km 81+400 – km 83+450 (fir II)

• Lot 20 Ileanda – Letca, km 91+940 – km 93+340 (linie simplă)

• Lot 21 Răstoci – Cuciulat, km 98+650 – km 100+200 (linie simplă)

• Lot 22 Lețca – Băbuțeni, km 103+750 – km 105+350 (linie simplă)

• Lot 23 Cuciulat – Băbuțeni, km 105+350 – km 107+450 (linie simplă)

• Lot 24 Cuciulat – Surduc Salaj, km 107+450 – km 108+650 (linie simplă)

• Lot 25 Băbuțeni – Surduc Salaj, km 113+500 – km 115+100 (linie simplă)

• Lot 26 Băbuțeni – Jibou, km 115+100 – km 116+270 (linie simplă)

• Lot 27 Surduc Salaj – Someș Odorhei, km 122+145 – km 123+556 (linie simplă)

-Linia RĂZBOIENI – EPISCOPIA BIHOR

• Lot 28 Războieni – Câmpia Turzii, km 442+000 – km 443+700 (fir I+II)

• Lot 29 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 443+700 – km 446+400 (fir I+II)

• Lot 30 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 446+400 – km 449+050 (fir I+II)

• Lot 31 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 449+050 – km 450+050 (fir I+II)

• Lot 32 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 450+050 – km 451+050 (fir I+II)

• Lot 33 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 451+050 – km 453+750 (fir I+II)

• Lot 34 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 453+750 – km 456+250 (fir I+II)

• Lot 35 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 456+250 – km 457+400 (fir I+II)

• Lot 36 Câmpia Turzii – Valea Florilor, km 457+400 – km 461+900 (fir II)

• Lot 37 P.O. Cânepiști – Boju, km 461+900 – km 465+700 (fir II)

• Lot 38 P.O. Cânepiști – Boju, km 464+860 – km 465+750 (fir I)

• Lot 39 Valea Florilor – Boju, km 465+700 – km 468+650 (fir II)

• Lot 40 Valea Florilor – Boju, km 468+650 – km 470+650 (fir II)

• Lot 41 Valea Florilor – Tunel, km 472+700 – km 475+300 (fir II)

• Lot 42 Boju – Tunel, km 475+300 – km 478+060 (fir II)

• Lot 43 Cojocna – Apahida, km 485+817 – km 488+547 (fir II)

• Lot 44 Cojocna – Apahida, km 488+615 – km 489+830 (fir II)

-Linia ARAD – ORADEA

• Lot 48 Salonta – Cefa, km 81+408 – km 85+500 (linie simplă)

• Lot 49 Salonta – Cefa, km 85+500 – km 89+324 (linie simplă)

Lucrări tip QUICK WINS (cu materiale de cale noi achiziționate de constructor):

– înlocuirea punctuală a elementelor componente ale suprastructurii căii – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Hotnews.ro