Compania românească Pehart Grup va deschide o nouă fabrică în România

Pehart Grup, compania românească cu o tradiție de peste 180 de ani a anunțat că va deschide o nouă fabrică în România. Investiția care se ridică la peste 10 milioane de euro va produce noi locuri de muncă pentru oamenii care stau în zonă.

Investiția se ridică la peste 10 milioane de euro

Producătorul de hârtie Pehart Grup, cel care deține brandul Pufina, a anunțat că va deschide o nouă linie de producție în ţara noastră. În plus producătorul de hârtie spune că linia de producție va folosi un sistem inovator de realizare a procesului de dograre a hârtiei cu rulouri încălzite.

Astfel, ”Pehart Grup, unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est, companie românească cu o tradiţie de aproape 185 de ani, inaugurează o nouă linie de producţie la Sebeş. Aceasta va opera cu tehnologii de ultimă oră, inovative, cu un înalt nivel de performanţă în ceea ce priveşte protejarea mediului, dar şi a angajaţilor şi clienţilor finali. Noua linie de producţie din fabrica Pehart de la Sebeş a beneficiat de o investiţie de peste 10 milioane de euro, iar tehnologiile folosite aici duc producerea hârtiei la un alt nivel – produsele finite, hârtia igienică şi prosoapele din hârtie au calităţi mult îmbunătăţite, de nivel premium”, anunţă compania.

Hârtia este produsă din celuloză

Încă din anul 1837 de când deschis prima fabrică, producătorul spune că hârtia este produsă exclusiv din celuloză provenită din păduri special crescute pentru producția de hârtie. Amintim că această companie este prezentă în 18 țări din Europa.

În viziunea sa, „Deschiderea unei noi linii de producţie a venit firesc, ca parte a dezvoltării naturale a companiei. Strategia noastră de business urmăreşte mărirea capacităţii de producţie pentru piaţa internă prin consolidarea poziţiei brandurilor proprii în marile lanţuri de magazine şi creşterea constantă a calităţii produselor, iar pentru piaţa externă, prin extinderea pe noi pieţe. De asemenea, linia de producţie echipată cu tehnologii de ultimă oră va conduce la îmbunătăţirea produselor Pufina la nivel premium. Nu în ultimul rând, ne-am dorit să creştem şi performanţele non-financiare ale companiei. Mai concret, vrem să impunem un trend de dezvoltare etic, manifestat pe de-o parte prin grijă faţă de mediu, iar pe de altă parte să investim în dezvoltarea unor comunităţi locale puternice, prin crearea unor noi locuri de muncă. Linia de producţie de la Sebeş foloseşte şi tehnologii verzi, de ultimă oră, care menţin productivitatea la cotele optime, în timp ce cheltuielile de producţie scad. Toate acestea se realizează cu respect faţă de natură, unul dintre pilonii importanţi ai valorilor Pehart”, spune Gabriel Stanciu, general manager Pehart Grup.

Fabrica va fi deschisă la Sebeș

Miercuri 19 ianuarie, în cadrul unui comunicat de presă trimis de companie, reprezentanții spun că noua linie de producție va fi deschisă la Sebeș. De asemenea, reprezentații mai spun că sistemul de gofrare a hârtiei cu rulouri încălzide reprezintă se află printre primele tehnologii de acest tip din lume.

În premieră, ”Tehnologia inovatoare cu rulouri de gofrare încălzite creşte rezistenţa, elasticitatea şi puterea de absorbţie a hârtiei şi în acelaşi timp reprezintă o alternativă mai sustenabilă şi economică a practicilor convenţionale. În mod tradiţional, în procesul de prelucrare a hârtiei se folosesc adezivi, ceea ce poate aduce inconveniente ecologice şi de natură operaţională. Noua linie de producţie Pehart de la Sebeş foloseşte însă tehnologia Aquabond, care poate înlocui adezivii cu apă în procesul de laminare a hârtiei igienice albe. Astfel, se reduc timpul de producţie, dar şi costurile asociate cu mentenanţa utilajelor. Această tehnologie garantează calitatea aderenţei, eficienţa este comparabilă cu cea a lipirii cu adeziv, iar costurile de producţie sunt scăzute, prin reducerea adezivilor”, arată compania.

În România, compania Pehart Grup are deja două fabrici – una la Sebeș și una la Dej, în timp ce brandul Pufina este al doilea cel mai utilizat pe piața românească.

companiefabricalocuri de munca
Comentarii (0)
Adaugă comentariu