Cu 265 de milioane de euro, a fost anendată Meta de către autoritatea irlandeză de reglementare a confidențialității

34

Compania Meta a fost amendată cu 265 de milioane de euro de către autoritatea irlandeză de reglementare a confidențialității datelor pentru că nu a reușit să împiedice hackerii să sustragă informații personale de la peste 500 de milioane de utilizatori Facebook în cadrul unei scurgeri de date din 2019.

Astfel, grupul american Meta, compania-mamă a Facebook, va trebui să plătească o amendă de 265 de milioane de euro impusă de autoritatea de reglementare din Irlanda (DPC) în numele Uniunii Europene, pentru că nu a protejat suficient datele utilizatorilor săi.

Amendă de 265 de milioane de euro pentru Meta

Sancţiunea intervine într-un context de consolidare a amenzilor şi procedurilor judiciare în UE şi SUA împotriva giganţilor tehnologici precum Google, Amazon, Facebook şi Apple, cunoscuţi şi după acronimul ‘GAFA’.

În opinia sa, ”Comisia pentru protecţia datelor (DPC) anunţă încheierea unei anchete privind Meta Platforms Ireland Limited”, filială a Meta şi ”instanţă care controlează datele reţelei sociale Facebook, impunându-i o amendă de 265 de milioane de euro şi o serie de măsuri corective”, a menţionat luni DPC într-un comunicat, transmite AFP.

De altfel, autoritatea irlandeză anunţase, în aprilie 2021 deschiderea unei anchete vizând Facebook în numele UE, după dezvăluirea unui caz de piratare de către hackeri a datelor a peste 530 milioane de utilizatori, din anul 2019.

Compania nu a protejat suficient datele utilizatorilor

Concret, această anchetă a vizat aplicaţiile ”Facebook Search, Facebook Messenger Contact Importer şi Instagram Contact Importer (…) între 25 mai 2018 şi septembrie 2019” şi a încercat să afle dacă Meta protejase suficient datele utilizatorilor săi în virtutea Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).

În contextul teritorial, sediul european al Facebook se află în Irlanda, ca şi al altor giganţi din Silicon Valley, şi de aceea DPC îi revine să desfăşoare anchete în numele UE.

Iar decizia de a impune o amendă grupului Meta şi filialelor sale vizate a fost luată vineri, în urma constatării de încălcări ale regulamentului european (GDPR), a explicat DPC.

Aşadar, la data de 25 mai 2018, în Spaţiul Economic European (Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) a intrat în vigoare Regulamentul general privind protecţia datelor, un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal. De la data respectivă aproape toate statele membre şi-au adaptat legislaţia naţională pentru a se conforma GDPR.

În contextul financiar, Meta a anunţat la începutul lunii că renunţă la 13% din forţa sa de muncă sau peste 11.000 de angajaţi, într-una dintre cele mai mari disponibilizări colective din sectorul tehnologic în 2022, în condiţiile în care firma mamă a Facebook se confruntă cu majorarea costurilor şi o piaţă a publicităţii slabă.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro