Cum este bine să-ţi calculezi cheltuielile să nu fii nevoit să faci datorii, oricât de mic ți-ar fi salariul

82

Singurul lucru care te reține de la a deveni un milionar este propria ta viziune, despre ceea ce ar însemna să fii unul, spune milionarul și autorului best-selling Phillip J. Muller, potrivit publicației Businessinsider.

În cartea sa Geldrichtig, Muller explică modul în care orice persoană poate ajunge milionară, dacă învață să gândească asemenea unei persoane bogate.

În contextul bani-cheltuieli, în timp, filmele și poveștile de tip „îmbogățește-te rapid”, au făcut oamenii să creadă că cei bogați nu fac niciun efort și își petrec timpul doar cheltuind bani, iar întregul lor succes se bazează pe noroc sau pe faimă, însă realitatea este diferită, potrivit lui Muller.

Să devii un milionar adevărat înseamnă să adopți mentalitatea unui consumator foarte conștient, care se gândește dacă ceea ce vrea să își cumpere este ceea ce vrea cu adevărat, ceva de care are nevoie sau dacă există o alternativă mai ieftină.

Astfel, Economisirea, evitarea datoriilor, controlarea cheltuirii impulsive – sunt doar câțiva dintre pașii pe care trebuie să-i faci pentru a-ți însuși felul de a gândi al unui milionar.

Să pui bani deoparte este esențial

Phillip J. Muller recomandă crearea promptă a obiceiului de a economisi bani și de aplicarea acestuia tuturor ocaziilor.

În viaţa de fiecare zi, „Este despre a gândi dacă vrei să-ți cheltui și astăzi banii pe a cincea pereche de sneakerși pentru că brusc simți că ai cu adevărat nevoie de ei, când în realitate îi vei folosi o singură dată”, spune scriitorul milionar.

În general, mulți oameni nu realizează cât de mulți bani pot să economisească dacă își aduc bani și băutură de acasă la serviciu, mai spune milionarul. În timp ce o cafea cumpărată de la barul restaurantului te costă câțiva dolari, una făcută acasă te costă câțiva cenți. Acesta este mentalitatea pe care trebuie, treptat, să o adopți.

Evită orice fel de datorie

Strânge tot ce ți-a fost spus despre economisire și aplică opusul la orice tentație sau aparentă nevoie de a face datorii. Nu îți cumpăra nimic ce nu îți poți permite. Este o regulă simplă care te va ajuta să-ți eviți capriciile.

În explicaţiile sale, „Dacă vrei un smartphone, dar nu ai bani pentru unul, nu ți-l cumpăra”, spune Muller. Multe datorii se strâng din dependența oamenilor de a simți plăcerea trecătoare pe care le-o dă faptul de a-și cumpăra ceva nou.

„Lasă-ți un bilet în portofel în care să scrie: Chiar am nevoie de asta? Cu timpul, vei începe să te întrebi singur asta și nu vei mai avea nevoie de notă”, mai sfătuiește Muller.

Nu îți cumpăra nimic ce nu îți poți permite

Dacă ai datorii, nu băga capul în nisip. Înainte de a găsi o metodă prin care să îți plătești rapid datoria, este important să analizezi bine situația.

Altfel, ai putea face greșeala de a-ți crea noi datorii ca să le poți plăti pe cele anterioare.

În acest sens, Muller propune ca într-o astfel de situație să îți scrii totalul tuturor datoriilor și apoi să te gândești la o sumă pe care o poți plăti lunar și să calculezi, pornind de la această schemă, de câte luni ai avea nevoie să înapoiezi întreaga datorie.

Deși mulți sfătuiesc să-ți plătești datoriile înainte de a pune ceva deoparte, Muller recomandă să-ți folosești jumătate dintre banii pe care îi ai la dispoziție pentru a-ți plăti datoria, iar pe cealaltă jumătate s-o pui deoparte.

Averea creşte doar prin economisire

Aşadar, „Și la capitolul acesta este tot despre a gândi ca o persoană bogată. Averea ta, oricât de mare sau mică este, crește prin economisire”, a spus milionarul.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News