Data de 30 noiembrie este termenul limită pentru conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF

13

În România, contribuabilii mici şi mijlocii trebuie să îşi conecteze aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF), la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF până la data de 30 noiembrie, instituţia precizând că termenul limită nu va fi prelungit, potrivit unui comunicat.

Astfel, „Aşa cum am anunţat, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acţiuni de verificare  cu privire la îndeplinirea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, prevăzută la art. 3^1 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadenţă.

Din punct de vedere legal, prin excepţie, potrivit art. 3 alin. (2) din OpANAF nr.435/25.03.2021, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menţionat”, se arată în comunicatul citat.

Aşadar, nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 10.000 lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata