„Doar Franța poate da un impuls puternic Europei”, scrie toată presa spaniolă

Presa spaniolă etichetează președinția franceză a Consiliului European ca fiind „foarte importantă” căci „doar Franța poate da un impuls puternic apărării Europei în vremuri de multiple amenințări la adresa securității.”

Astfel,”La începutul președinției franceze a Uniunii Europene, în același semestru în care va fi ales următorul președinte al Republicii, țara, pe cât de apropiată, pe atât de necunoscută uneori, revine în atenția noastră cu toată intensitatea provocărilor sale incitante. Multe dintre ele ne interesează ca europeni, altele ca democrați, și prin urmare supuși acelorași atacuri populiste și naționaliste care ne asaltează cultura democratică.

Naționalistă a fost reacția politică la actul simbolic de plasare (în premieră) a drapelului european la Arcul de Triumf, cu ocazia inaugurării președinției franceze. Este adevărat că Macron se confruntă cu lideri ultra-naționaliști la alegerile prezidențiale din Franța și este inevitabil ca aceștia să profite de orice act al președintelui pentru a-i eroda popularitatea. Dar volumul și intensitatea reacțiilor față de acest gest exprimă acel naționalism de stat și, în cele din urmă, antieuropean, care pulsează în extrema dreaptă în toată Europa. De la Budapesta la Milano, de la Varșovia la Paris sau Madrid,” scrie jurnalistul Ramón Jáuregui pentru El DIARIO.

Emmanuel Macron, sub atenția presei spaniole

În contextul politic, Macron a avut deja un alt gest de curaj proeuropean în noaptea electorală a celui de-al doilea tur de scrutin, cel al victoriei sale asupra lui Le Pen, în 2017, când a apărut în fața formidabilei piramide a Luvrului, decorată cu steaguri ale Europei, în ritmurile imnului european. A fost o imagine incitantă, plină de forță simbolică, după o campanie electorală în care rivalul său a cerut un referendum pentru părăsirea zonei euro, a promis închiderea granițelor pentru imigrație și o lege pentru protecția consumatorilor francezi. De aceea victoria lui a fost marcată de un europenism militant și a vrut să-l simbolizeze în acest mod curajos.

Acum însă, la inaugurarea semestrului președinției franceze a Uniunii, și-a repetat gestul, de data aceasta la Arcul de Triumf, emblemă a Franței și omagiu pentru cei căzuți, ceea ce i-a adus acuzații de „trădare și ultraj împotriva valorilor franceze”. Trist este că scandalului ultranaționalismului francez i s-a alăturat Melenchon, liderul formațiunii France Insoumise, care prin opoziția sa retorică față de tratatele europene proiectează un antieuropenism confuz.

În viziunea sa, „Războiul simbolurilor dintre națiune și Europa nu este exclusiv în Franța, deși la Paris (tot ce se întâmplă în Franța se întâmplă la Paris), capătă un nivel mai spectaculos și internațional. A fost prezent, până la exagerare, și în dezbaterea despre Brexit în Regatul Unit, când narațiunea naționalistă britanică o lua în  zeflemea pe cea europeană. L-am văzut chiar în Parlamentul European, când o orchestră a cântat partea a patra a Simfoniei a IX-a, la inaugurarea solemnă a legislativului, și toți deputații aleși în state foarte diferite, de partide antieuropene sau eurosceptice, au întors spatele centrului hemiciclului, ca expresie a respingerii acelui imn simbolic.

Varșovia refuză să recunoască întâietatea dreptului european

Din păcate, această respingere nu este doar gestuală. La Varșovia și în România, Curțile lor Constituționale refuză să recunoască întâietatea dreptului european asupra dreptului național. La Karlsruhe, sediul Curții Constituționale germane, au fost emise hotărâri similare cu privire la împrumuturile europene, în criza din 2008-2012, subliniind că Germania nu s-ar putea angaja la un ajutor financiar pentru alte state fără permisiunea Bundestagului. Roma s-a săturat să dea vina pe Bruxelles pentru toate pagubele economice aduse Italiei. Discursul autoritar, naționalist și antieuropean a devenit o rutină la Budapesta.

Practic, ceea ce ascund aceste dispute simbolice și aceste narațiuni naționaliste este negarea democrației europene, adică a regulilor care ne ordonează conviețuirea politică, în spațiul național, ca și cum în acesta ar fi imposibil de găsit cerințele prepolitice ale democrației. De parcă statul de drept ar fi cu putință doar în națiune, unde interesul public, comunitatea culturală, identitatea națională, istoria, etc. fac posibil jocul democratic și, deci, de parcă nimic din toate acestea nu ar exista în Europa, negând astfel comunitatea europeană, spațiul public european, alegerile și instituțiile europene, negând Europa.

Acum câțiva ani, am participat la o dezbatere la Universitatea din Paris, cu Sami Nair și fostul ministru francez al apărării, Chevenement. Vorbeam despre terorism și, când am invocat ideea unei poliții europene capabile să concentreze, să ordone și să analizeze informații antiteroriste din întreaga Uniune, am fost surprins de apărarea pasionată a ex-ministrului a suveranității poliției franceze, făcând aluzie la faptul că democrația Republicii nu permite punerea sub semnul întrebării a suveranității naționale în funcțiile esențiale ale statului”, se scrie jurnalistul.

„Doar Franța poate da un impuls autonomiei strategice europene”

În prezent, este un raționament uneori ascuns, alteori foarte explicit, care atacă fundamentele construcției europene. Pentru că la 60 de ani după ce părinții fondatori au construit acea „uniune în diversitate”, acea arhitectură formidabilă pentru a depăși secole de războaie, vecinătăți conflictuale, ură națională, amintiri  contradictorii, istorii de război trucate, atâtea povești ale unora împotriva altora, fundamentele acelui proiect au fost puse sub semnul întrebării de aceste sentimente pe care ei au dorit să le depășească.

Într-un comentariu publicat în ajunul alegerilor din mai 2019, Macron spunea că „replierea naționalistă nu are propuneri; este un NU fără proiect”.

„Naționaliștii greșesc când încearcă să ne apere identitatea făcând apel la părăsirea Europei, pentru că civilizația europeană este cea care ne unește, ne eliberează și ne protejează”.

Aşadar, „Președinția franceză a Consiliului European este foarte importantă. Doar Franța poate da un impuls „autonomiei strategice europene”, un concept fundamental în vremuri de competiție globală și de dependențe tehnologice precum cele cu care trăim. Doar Franța poate da un impuls puternic Europei apărării, în vremuri de multiple amenințări la adresa securității europene. Nimeni nu este mai bun decât Franța pentru a efectua o revizuire delicată și echilibrată a Pactului de Stabilitate. Numai Franța este capabilă să construiască consensul de care Europa are nevoie cu privire la atâtea lucruri importante.

De aceea cred că Spania trebuie să se alăture Parisului, Berlinului și Romei, cât mai curând, pentru susținerea coloanei vertebrale a viitorului european, și de aceea ne învelim în steagul european al lui Macron, la alegerile lui prezidențiale, având în vedere faptul că stânga franceză este spulberată și că rivalii de dreapta și de extremă dreapta trăiesc din ura lor mizerabilă față de ceilalți și ascund, în războaiele lor de simboluri, un naționalism anacronic și reacționar pentru viitorul Europei și pentru viața noastră”, a concis jurnalistul Ramón Jáuregui.

EuropaMacronpoliticaPreşedinţia Consiliului European
Comentarii (0)
Adaugă comentariu