Elveţia s-a alăturat sancţiunilor europene împotriva Rusiei

Foto: Youtube.com
20

Se conturează tot mai clar o alianţă uriaşă împotriva Rusiei, astfel că Moscova pare să nu mai aibă nicio şansă, cel puţin la nivel teoretic, dacă nu decide să pună capăt rapid invaziei din Ucraina.

În prezent, Elveţia o ţară cunoscută pentru neutralitatea sa, s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni impus de Uniunea Europeană împotriva Moscovei.

În ciuda acestei decizii, dar şi a viitoarei sale intrări în Consiliul de Securitate al ONU, Elveţia „este în continuare neutră”, a subliniat clar preşedintele Ignazio Cassis.

Preşedintele Elveţiei a indicat că există o diferenţă între „neutralitatea” militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional, notează Le Figaro.

În afirmaţiile sale, „Bineînţeles că există un sentiment de mai mare unitate în Europa împotriva acestei agresiuni care ne-a trezit pe toţi dintr-o situaţie de pace de care ne-am bucurat timp de 70 de ani. (…)

Elveţia este întotdeauna neutră, neutralitatea Elveţiei nu este pusă sub semnul întrebării”, a afirmat preşedintele Ignazio Cassis, respingând astfel ideea unei apropieri a ţării sale de NATO.

Elveţia nu are de gând să devină ţară membră a NATO

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat mai multor jurnalişti la sediul ONU din New York.

Preşedintele Elveţiei a subliniat că acesta nu este un pas intermediar pentru ca, într-o zi, ţara sa să solicite aderarea la NATO.

Concret, „Neutralitatea este destul de simplă: nu participi la un război, nu trimiţi arme sau trupe la un război şi nu-ţi dai teritoriul tău pentru armele sau trupele părţilor beligerante şi nici nu participi la o alianţă militară precum NATO. (…)

În jurul acestei neutralităţi există o politică externă şi de securitate (…) Condamnarea încălcării dreptului internaţional prin această agresiune militară rusă este o obligaţie bazată pe Constituţie şi nu subminează neutralitatea”, a mai afirmat Ignazio Cassis.

Preşedintele Zelenski: Este un semnal foarte important pentru întreaga lume

Poziţia Elveţiei a fost salutată imediat de către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Elveţia s-a alăturat astăzi celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene – şi sunt recunoscător pentru acest lucru.

Atunci când o astfel de ţară nu rămâne neutră în ceea ce priveşte protecţia valorilor şi a moralităţii umane, acesta este un semnal foarte important pentru întreaga lume”, a afirmat liderul de la Kiev.

Ce planuri are Elveţia în Consiliul de Securitate al ONU?

Pentru prima dată de când a aderat la ONU, în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă în iunie pentru a ocupa, începând din ianuarie, unul dintre locurile nepermanente din Consiliul de Securitate.

Preşedintele elveţian, care a pledat pentru o „întărire” a Tratatului de neproliferare nucleară, ale cărui state semnatare se reunesc de luni la ONU, a declarat că ţara sa va încerca în cadrul Consiliului de Securitate să „reducă decalajul” dintre puterile nucleare şi cele nenucleare, „cu credibilitatea unei ţări neutre”.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata