Există posibilitatea unei ”întreruperi grave” a aprovizionării cu gaze rusești în Uniunea Europeană

10

Comisarul pentru Energie al Uniunii Europene, Kadri Simson a tras un semnal de alarmă că există posibilitatea unei ”întreruperi grave” a aprovizionării cu gaze rusești în  Uniunea Europeană.

După o întâlnire a miniştrilor Energiei,  Kadri Simson a cerut actualizarea planurilor de urgență privind şocurile de aprovizionare. În același timp, aceasta le-a recomandat țărilor membre ale UE să folosească alţi combustibili acolo unde este posibil, pentru a păstra gazele, transmite reuters.

În acest sens, comisarul precizează că acest scenariu a fost unul luat în calcul încă din momentul în care Rusia a început războiul din Ucraina, însă având în vedere evoluția situației, acum este momentul cel mai îngrijorător.

Țările membre ale UE se pregătesc pentru cel mai sumbru scenariu

În precizările sale, „De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, ştim că este posibilă o perturbare foarte serioasă, iar acum pare probabilă. Am făcut o muncă foarte importantă pentru a fi pregătiţi pentru asta. Dar acum este momentul să o intensificăm”, a declarat Kadri Simson.

în contextul dat, Executivul comunitar urmează să prezinte luna viitoare un plan, astfel încât toate țările membre ale UE să își poată coordona pregătirile pentru noi șocuri în aptovizionarea cu gaze.

Iniţiativa UE vine în condițiile în care Rusia a tăiat sau redus deja livrările pentru 12 din cele 27 de state membre ale blocului.

„Planul UE va identifica măsuri pentru reducerea cererii de gaze şi va identifica sectoarele critice în care reducerea cererii de gaze ar putea perturba lanţurile de aprovizionare, a spus Simson.

Însă, aceasta a mai precizat că în cazul cetățenilor clasificaţi drept ”consumatori protejaţi” de gaze în conformitate cu normele UE, aceștia vor fi protejaţi de orice restricţii privind utilizarea gazului.

În ceea ce privește scopul final al Rusiei, Simson susține că reducerea livrărilor de gaze către Europa are ca efect destabilizarea pieței energetice la nivelul continentului. Totodată, un alt efect este majorarea prețurilor, care oricum erau în creștere, dar și împiedicarea țărilor privind depozitarea gazelor înainte de sezonul de încălzire din această iarnă.

Rusia neagă că a premeditat reducerile de gaze

De cealaltă parte însă, Rusia are un cu totul alt scenariu. Moscova neagă constant că reducerile de gaze sunt premeditate și susține că scăderea bruscă a livrărilor prin conducta Nord Stream 1 din această lună pe seama problemelor cu echipamentele.

În acest sens, Simson le-a mai recomandat încă odată Guvernelor să reducă consumul de gaze și totodată să reducă și utilizarea energiei, astfel încât să se asigure că depozitele sunt suficient de pline și pot face față oricăror șocuri suplimentare de aprovizionare care ar putea avea loc în cursul iernii.

În contextul aprovizionărilor, menționăm faptul că, până la momentul actual, potrivit datelor centralizate de Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze din UE sunt pline în proporţie de aproape 57%, însă procentele diferă de la o țară la alta destul de mult.

Examplu, depozitele din Germania sunt umplute în proporţie de 57%, în timp ce în Polonia acestea sunt pline în proporție de 97% şi de 39% în Ungaria.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata