În anul acesta, necesarul pentru principalele lucrări de infrastructură feroviară se ridică la 361,58 milioane lei

5

În infrastructura feroviară, valoarea principalelor lucrări de reînnoire/reparaţie capitală necesare a fi realizate în următorii cinci ani se ridică la 5,58 miliarde de lei, din care 4,07 miliarde de lei sunt pentru linii curente şi directe, iar 1,05 miliarde lei pentru alte elemente de infrastructură, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea contractului de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru perioada 2021 – 2025.

Astfel, pentru anul în curs, proiectul prevede pentru lucrările de reînnoire/reparaţie capitală necesare suma totală de 361,57 milioane de lei, din care 200,20 milioane de lei pentru 70 de kilometri de linii curente şi directe. Pentru poduri, podeţe şi viaducte ar trebui alocaţi anul acesta 38,97 milioane de lei, pentru terasamente 62,18 milioane de lei, iar pentru 267,6 metri de tuneluri 25,6 milioane de lei.

Anul acesta, instalaţiile au un necesar  de 24,07 milioane de lei în 2021, acestea fiind în număr de şase.

Cu toate acestea, documentul prevede lucrări de reînnoire/reparaţie capitală ale infrastructurii feroviare publice care trebuie realizate în următorii cinci ani în limita fondurilor alocate. Astfel, până în 2025, valoarea totală a acestora se ridică la doar 337,46 milioane de lei, iar pentru anul 2021 la numai 63,85 milioane de lei. Din total, până în 2025 în limita fondurilor bugetare s-ar putea cheltui 188,88 milioane de lei pentru linii curente şi directe, iar în 2021 doar 28,74 milioane de lei pentru 9,9 kilometri.

Pentru poduri, podeţe şi viaducte sunt alocate în 2021, în limita fondurilor 8,43 milioane de lei (doar 40 de metri, faţă de 158,7 metri necesar), terasamentele 1,89 milioane de lei (0,4 km faţă de 13 km necesar), iar tunelurile 2,8 milioane de lei pentru doar 34,1 metri.

În conformitarea proiectului de act normativ, se evidenţiază programul de recuperare progresivă a restanţelor privind lucrările de reînnoire este focalizat pe reînnoirea liniilor curente şi directe (refacţie), care va genera efecte maxime în ceea ce priveşte creşterea performanţelor circulaţiei trenurilor.

Programul vizează creşterea anuală progresivă a lungimii liniilor curente şi directe, până la un nivel superior ritmului anual de depăşire a termenelor de scadenţă. Maximizarea efectelor privind creşterea vitezei de circulaţie permise de infrastructura feroviară este asigurată prin complementaritatea acestui program cu programul de recuperare a restanţelor privind reparaţiile curente.

„Programul de recuperare progresivă a restanţelor privind lucrările de reînnoire include, de asemenea, asigurarea unui ritm rezonabil de recuperare a restanţelor în ceea ce priveşte reînnoirea altor elemente critice ale infrastructurii feroviare (lucrări de artă, terasamente, instalaţii etc), în vederea înlăturării unor consecinţe critice asupra performanţelor circulaţiei trenurilor din raţiuni de siguranţă a circulaţiei. Lucrările de reînnoire a altor elemente critice ale infrastructurii feroviare (…) au scopul de a elimina restricţiile de viteză existente şi de a reduce semnificativ ritmul de apariţie a altor limitări ale vitezelor de circulaţie a trenurilor”, se arată în Anexa 5 la proiect.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a publicat, marţi, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Contractului de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru perioada 2021-2025.

Conform descrierii reglementării, actul normativ propus supune aprobării Guvernului contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2021-2025, şi se încheie între companie, pe de o parte, şi minister, pe de altă parte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata