În Cluj metroul va avea 19 staţii și un traseu de 21 de kilometri, iar guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici

18

În contextul dezvoltăii infrastructurei din oraşul Cluj, guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, 28 decembrie, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul metroului din Cluj-Napoca, a căruia durată de execuţie este estimată la circa 10 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Astfel, „Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai metroului Cluj. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: magistrala I de metrou şi tren metropolitan’.

Din punct de vedere al realizării, durata de execuţie a investiţiei este evaluată la circa 10 ani, cu o linia de metrou uşor care include 19 staţii subterane cu un traseu de 21 de kilometri”, a precizat Cărbunaru.

în contextul finanţării lucrării, aceasta va fi asigurată din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat şi de la bugetele locale Cluj-Napoca şi Floreşti.

Aşadar, „Finanţare din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Floreşti”, a menţionat oficialul Guvernului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata