Iranul a început să producă uraniu îmbogățit de 60%

37

În uzina Fordo, Iranul a început să producă uraniu îmbogățit 60%, astfel este un procentaj mult peste pragul fixat de acordul internaţional din 2015 privind programul său nuclear, a anunţat marţi agenţia de presă ISNA.

În contextul acordului, încheiat între Iran şi occidentali, aceştia urmăreşte să împiedice Teheranul să se doteze cu arma atomică, un obiectiv pe care Iranul a negat întotdeauna că l-ar urmări. Dar după retragerea Statelor Unite /din acord/ în anul 2018 şi restabilirea sancţiunilor americane care îi sufocă economia, Teheranul nu şi-a mai respectat, treptat, obligaţiile.

În aprilie 2021, Iraul a anunţat că a început să producă uraniu îmbogăţit 60% la uzina din Natanz (centru), apropiindu-se de cele 90% necesare confecţionării unei bombe atomice.

Astfel, „Iranul a început producţia de uraniu îmbogăţit 60% pentru prima dată la Fordo”, a arătat marţi agenţia ISNA.

Această uzină subterană situată la 180 km sud de Teheran a fost repusă în funcţiune în 2019 şi a fost recent modificată pentru a obţine o eficacitate mai bună.

Duminică seara, Iranul a anunţat că a luat măsuri de retorsiune contra Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în urma unei rezoluţii a acesteia prin care critica lipsa de cooperare a Teheranului, prezentată de Statele Unite şi trei ţări europene (Regatul Unit, Franţa şi Germania). Negocierile pentru relansarea acordului din 2015, cunoscut sub acronimul englez JCPOA, încheiat între Iran, Uniunea Europeană şi şase mari puteri, printre care Statele Unite, se află într-un punct mort.

„În plus, într-o a doua acţiune ca răspuns la rezoluţie, Iranul a injectat gaz în alte două centrifuge IR-2m şi IR-4 în uzina de la Natanz”, a adăugat ISNA.

Această creştere a puterii are loc când AIEA se confruntă cu o restricţionare netă a inspecţiilor la faţa locului, relatează La Libre Belgique.

Extinderea programului nuclear a fost condamnată

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat, marți, 22 noiembrie, că Iranul a început să producă uraniu îmbogăţit la nivelul de 60%. Acest nivel, spune instituția, aduce țara mult mai aproape de o posibilă utilizare militară a sitului nuclear subteran din Fordow. Înainte de acest anunț, presa iraniană publicase astfel de informații.

Aceeași instituție a mai spus că Iranul dorește să crească și producţia de uraniu slab îmbogăţit, până la 5 sau 20 de procente, la Fordow. Pentru a face acest lucru, trebuie să instaleze 14 noi așa-numite cascade de centrifuge avansate de acelaşi tip cu cele deja existente – IR-6.

Astfel, „Directorul general Rafael Mariano Grossi a declarat astăzi că Iranul a început să producă uraniu puternic îmbogăţit – UF6 (hexafluorură de uraniu) îmbogăţit până la nivelul de 60% – utilizând cele două cascade existente de centrifuge IR-6 la uzina de îmbogăţire a combustibilului din Fordow, pe lângă aceeaşi producţie care are loc din aprilie 2021 la Natanz”, a precizat AIEA.

După ce AIEA a confirmat extinderea programului nuclear de către Iran, Marea Britanie, Franța și Germania au condamnat vehement această decizie a Teheranului. Cele trei țări au avut o declarație comună în care spuneau că măsurile luate de Teheran ”golesc de conţinut” acordul asupra programului nuclear iranian din 2015.

În opinia lor, „Decizia Iranului de a-şi creşte producţia de uraniu puternic îmbogăţit la uzina sa de îmbogăţire subterană din Fordo este deosebit de preocupantă (…) sfidare la adresa sistemului internaţional de neproliferare”, spun cele trei țări.

Ele au adăugat că ”prezentarea acestei escaladări drept o reacţie la adoptarea de către Consiliu guvernatorilor al Agenţie Internaţionale pentru Energie Atomică a unei rezoluţii prin care invită Iranul la cooperare în materie de garanţii este inacceptabilă”.

Nu în ultimul rând, cele trei țări au mai spus că ”Iranul are o obligaţie legală în baza Tratatului asupra neproliferării armelor nucleare de a aplica pe deplin acordul său cu privire la garanţii”, subliniind că ”vom continua să ne consultăm cu partenerii internaţionali asupra modului de a răspunde la continuarea escaladării nucleare din partea Iranului”, scrie France Presse.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata