La celebrarea celor 25 de ani de parteneriat strategic dintre România şi SUA, a fost lansat primul whisky single malt românesc, produs la Distileriile Alexandrion Saber 1789

Compania Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România, a demarat un tur internaţional pentru prezentarea noului Carpathian Single Malt, printr-un eveniment organizat la Washington D.C., Statele Unite ale Americii (SUA).

Astfel, primul whisky single malt românesc a fost ȋmbuteliat ȋntr-o ediţie limitată, de doar 930 de sticle, la ȋnceputul lunii mai şi a ȋnceput călătoria ȋn jurul lumii de Ziua Mondială a Whisky-ului (World Whisky Day), sărbătorită anual pe 21 mai, pentru a marca această sărbătoare importantă pentru industria băuturilor spirtoase. 

Concret, Primul eveniment din cadrul acestui tur a avut loc pe 25 mai, ȋn Washington D.C., la reşedința Excelenţei Sale, dl. Dan-Andrei Muraru, Ambasadorul României ȋn Statele Unite ale Americii. Printre oaspeţi s-au numărat reprezentanţi ai diferitelor misiuni diplomatice internaţionale ȋn SUA, factori de decizie din industrie, oameni de afaceri şi presă locală.

În opinia sa,  “Am fost ȋncântat să susţin, ȋn numele Ambasadei României ȋn SUA, prezentarea primului whisky single malt românesc la Washington D.C.. Sunt bucuros să văd companii şi grupuri de companii româneşti, aşa cum este Alexandrion Group, extinzându-se în afara României. Sunt sigur că mulţi pasionaţi de whisky din ȋntreaga lume, care vor degusta Carpathian Single Malt, vor fi cuceriţi de acest nou gust unic. Urez Alexandrion Group să aibă, ȋn continuare, o călătorie de succes, cu multe satisfacţii!”, a spus Excelenţa Sa, dl. Dan-Andrei Muraru, Ambasadorul României ȋn Statele Unite ale Americii.

La rândul său, Dl. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group, a spus: “Ziua ȋn care Carpathian Single Malt a fost dezvăluit publicului, la Washington D.C., a fost o zi foarte specială pentru Alexandrion Group. Anul acesta, ȋn luna iulie, România şi SUA vor celebra 25 de ani de parteneriat strategic, iar acesta a fost un context perfect pentru a prezenta primul whisky single malt românesc ȋn ţara ȋn care construim o distilerie foarte mare, dar, ȋn acelaşi timp, pe pământ românesc, la reşedinţa Ambasadorului României ȋn SUA. Îi mulţumesc Excelenței Sale, domnul Ambasador Murau pentru generozitatea de a ne primi la reşedinta sa, pentru a sărbători una dintre cele mai importante realizari din istoria grupului nostru”.

În contextul de fabricaţie, sub coordonarea domnului Salameh şi a Master Distiller-ului Allan Anderson, Alexandrion Group a creat un produs premium folosind 100% orz malţificat românesc şi apă pură din dealurile subcarpatice. Acest whisky single malt este distilat, maturat şi ȋmbuteliat la Distileriile Alexandrion Saber 1789, situate ȋn Bucov (jud. Prahova), ȋn zona Munţilor Carpaţi. Carpathian Single Malt are o culoare naturală, provenită din maturarea exclusivă ȋn butoaie, este realizat fără filtrare la rece şi are o concentraţie alcoolică de 46 la sută. 

Maturat ȋn butoaie de vin românesc, o premieră mondială

O altă premieră mondială, pe care Alexandrion Group o aduce ȋn această industrie, este faptul că, primul whisky single malt românesc a fost maturat şi ȋn butoaie de vin românesc. Alexandrion Group devine, astfel, unul dintre puţinii producători din lume care folosesc butoaie de vin din cramele proprii pentru maturarea whisky-ului single malt.

În plus, în cadrul turului internaţional vor fi prezentate trei expresii ale produsului: Fetească Neagră și Pinot Noir, care fac parte din colecţia de butoaie de vin românesc şi Madeira, din colecţia de butoaie de vin spaniol şi portughez. Expresiile Fetească Neagră şi Madeira au fost maturate iniţial ȋn butoaie de Bourbon, ȋn timp ce expresia Pinot Noir a fost maturată exclusiv ȋn butoaie de Pinot Noir.

Din punct de vedere competitiv, anul trecut, varietatea Fetească Neagră a fost premiată cu Dublă Medalie de Aur la una dintre cele mai importante competiţii de profil, Concours Mondial de Bruxelles, şi este considerată cea mai bună varietate de vin roşu românesc.

“Am distilat şi maturat cu răbdare whisky-ul nostru single malt, ȋncă din 2017, achiziţionând butoaie din Europa şi din SUA. Aceasta este prima oportunitate pe care pasionaţii de single malt o vor avea de a savura un whisky produs ȋn zona Munţilor Carpaţi,” a spus dl. Salameh.

Master Distiller cu origini scoţiene şi irlandeze şi peste 30 de ani de experienţă 

Master Distiller-ul Carpathian Single Malt este Allan Anderson, cu origini scoţiene şi irlandeze, care are peste 30 de ani de experienţă atât ȋn producţia de Scotch whisky (Loch Lomond, White & Mackay, Aberargie), cât şi ȋn producţia de whiskey irlandez (The Great Northern Distillery). De asemenea, Allan Anderson a proiectat distileria Castelului Slane din Irlanda. 

Astfel, “Acest whisky reflectă perfect terroir-ul distileriei noastre. Impactul puternic al aromei orzului nostru malțificat – apa subcarpatică pură, combinată cu aroma unică, emanată de butoaiele de vin românesc și portughez, imprimă rafinament whisky-ului Carpathian, care, fără îndoială, va deveni unul dintre cele mai bune din lume, pe măsură ce se maturează. În plus, maturarea ȋntr-o zonă geografică cu climă mai caldă, spre deosebire de cea a Scoției (+5⁰C, în medie), ar putea fi o explicaţie pentru caracterul unic, mai blând al acestui whisky superb”, a spus Allan Anderson. 

“Carpathian Single Malt ȋşi arată potenţialul extraordinar şi avantajul calitativ evident pe care ȋl are ȋn raport cu alte whisky-uri single malt, cu aceeaşi perioadă de maturare, şi ne dorim să ȋmpărtăşim entuziasmul nostru cu pasionaţii de whisky din ȋntreaga lume” a adaugat Master Distiller-ul primului whisky single malt românesc.

Identitatea vizuală a Carpathian Single Malt a fost realizată de agenţia Appartement 103, membră Marie Claire Group. 

Global Brand Ambassador care trăieşte ȋn România de 15 ani

Pentru a promova Carpathian Single Malt la nivel internaţional, Alexandrion Group l-a desemnat Global Brand Ambassador pe Colin C. Lovering, expert în international business performance, autor, președinte al Camerei de Comerț Româno- Britanice (BRCC) și lector asociat la Universitatea din București, care trăieşte ȋn România de aproape 15 ani.

În acest rol, Colin C. Lovering va contribui la accelerarea promovării globale a Carpathian Single Malt, prin diverse inițiative și prin implicarea în evenimentele incluse ȋn turul internaţional de prezentare al primului whisky single malt românesc.

Iar ediţia comercială a Carpathian Single Malt va fi lansată ȋn toamna acestui an ȋn România şi, ulterior, şi ȋn alte ţări.

companiepremieraprodus
Comentarii (0)
Adaugă comentariu