Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja a vorbit despre cloudul guvernamental, modalitățile de control și securizare a datelor naționale

Foto: adevărul.ro
32
Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării a vorbit despre cloudul guvernamental, modalitățile de control și securizare a datelor naționale, despre experiența studiului la Stanford și Harvard, dar și despre criptomonede.

 

Astfel, Sebastian Burduja în vârstă de 37 de ani, a studiat până să se întoarcă înapoi în țară, la două universități cu prestigiu la nivel mondial, Stanford și Harvard.

În opinia sa, „Șansa de a studia la Stanford a venit cu revelația că nu știam multe. Nu știam să scriu, sau cel puțin cum să scriu pe placul americanilor. Nu știam să vorbesc, nu știam că pot să întrerup profesorul, să îl întreb. La Stanford am învățat că este în regulă să eșuezi, să te scuturi, să o iei de la capăt. La Harvard e un mediu mult mai diferit, mai sobru. La Standford e coasta de vest, relaxare, palmieri, o apropiere mult mai mare între studenți și profesori, care încă îmi sunt aproape. Și Harvard a avut rolul lui, rigurozitatea, disciplina întregului proces”, își amintește ministrul, conform infofinanciar.ro.

Cine va controla cloudul guvernamental?

În România, pentru cei care nu cunosc, în prezent, Guvernul prin intermediul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) pregătește lansarea cloudului guvernamental. O să fie un cloud care va cuprinde toate informațiile statului român despre cetățenii țării, iar Serviciul Român de Informații este una dintre cele mai implicate instituții în crearea cloudului guvernamental.

În problema „militarizării digitalizării”, la întrebarea, de ce trebuie să existe acest cloud guvernamental și de ce STS și SRI sunt implicate în acest proces, ministrul digitalizării răspunde,

„Cloud-ul guvernamental: în primul rând trebuie să pui datele cetățenilor într-un loc sigur, să le avem într-un cloud ca să nu le pierdem, ca datele să rămână acolo. În momentul ăsta sistemele de stocare a datelor sunt fragmentate. […] Prefer să fim într-un sistem securizat, păzit, ca nimeni să nu se joace cu datele mele”, spunea ministrul Digitalizării.

În cloudul guvernamental se va vedea cine îți citește datele

În cadrul cloudului, Burduja a pus accent și pe faptul că eficiența cheltuirii banilor publici va crește odată cu implementarea cloudului guvernamental, iar SRI și STS sunt implicate pentru că sunt principalele instituții din România cu experiență în domeniul IT și cybersecurity din România.

Astfel, „Tehnologia e răspunsul și la preocuparea cu serviciile. Am mai citit în lege, am văzut ce au făcut alte state, trebuie să ai gardieni ai acestor date, dar să avem și supraveghetori ai gardienilor. În lege ai o jurnalizare care e de neșters astfel încât orice instituție îmi accesează datele va rămâne acolo. Voi știi când, cum și de ce instituția respectivă îmi accesează datele. Acum nu există o urmă, un audit, o jurnalizare a acestor date”, spunea ministrul.

În plus, Burduja este de părere că această frică legată de implicarea serviciilor în viața de zi cu zi a cetățenilor este o traumă rămasă printre noi din vremea comunismului. El a povestit că fratele bunicului său a fost trimis cinci ani la canal după ce cântărețul bisericii l-a turnat că avea cărți în limba germană acasă. Totodată, ministrul a afirmat și că „Eu n-am simțit niciodată un Big Brother care să-mi spună ce să fac în țara asta.”

Suntem atacați cibernetic zilnic de ruși

În acest sens, inistrul a declarat că „zilnic sunt mii de atacuri cibernetice cu legături în est”, punând accent pe faptul că Rusia se află în spatele acestor atacuri.

„Simion și Aur, prin anumite mesaje, parcă fac jocurile respective, pun sub întrebare deciziile occidentale, dar nu am văzut vreo linie de finanțare de la ruși către AUR. Poate au cele mai bune intenții, dar trebuie să aibă grijă la mesaje”, spune Burduja.

În altă ordine de idei, ministrul Sebastian Burduja a recunoscut că nu a investit până la momentul actual în criptomonede, dar este de părere că România trebuie să fie printre țările care implementează și reglementează noile tehnologii cât mai repede, pentru a deveni o destinație a investițiilor străine.

 

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata