Netflix anunță că intenţionează să își construiască propriul studio pentru dezvoltarea de jocuri

51

Compania americană Netflix se pregătește să debuteze și în lumea jocurilor şi anunță că își va construi propriul studio unde vor fi dezvoltate acestea.

Astfel, compania americană anunță că își va construi propriul studio unde urmează să dezvolte jocuri. Acest anunț al Netflix, vine după ce anterior, compania a achiziționat mai mulți dezvoltatori de jocuri.

În plus, Netflix a anunțat recent și că a început să colaboreze cu mai mulți producători astfel încât să poată dezvolta jocuri. Menționăm că acesta este un pas extrem de important pentru companie, în condițiile în care jocurile produse ar urma să devină mai devreme sau mai târziu un noul pilon de conţinut al platformei de streaming.

În ceea ce privește locația, conform informațiilor transmise de reprezentanții Netflix, primul studio de jocuri urmează să aibă sediul în Finlanda, la Helsinki şi potrivit companiei americane, capitala Finlandei nu a fost aleasă întâmplător. Aceasta este considerată unul dintre cele mai bune hub-uri de talente în ceea ce priveşte dezvoltarea jocurilor.

Studioul Netflix va avea sediul în Finlanda

În contextul tipul de jocuri care urmează să fie produse de către Netflix, compania americană anunță dezvoltarea de ”jocuri de clasă mondială”. Totodată, reprezentanții precizează că jocurile nu vor fi condiționate de reclame și nici de microtranzacții.

Financiar, jocurile produse de Netflix vor fi incluse în planurile pentru care se percep oricum abonamente lunare şi pe care compania le poate scumpi, cum a şi făcut-o deja în mai multe rânduri. În ceea ce privește noua echipă, de conducerea noului studio de jocuri din Finlanda se va ocupa Marko Lastikka, care este fost vicepreşedinte şi Manager General la Zynga, studioul cunoscut, în primul rând, pentru jocul Farmville.

Când vor putea fi accesate noile jocuri produse de Netflix?

Deși planurile Netflix sunt unele cât se poate de ambițioase, va fi nevoie de timp până când utilizatorii vor putea să se bucure de primele jocuri create de noul studio de jocuri din Finlanda. Conform informațiilor transmis de compania americană, rezultatele vor putea fi văzute de abia peste câțiva ani.

Astfel, „Fructele vor putea fi văzute peste câţiva ani”, au mai transmis cei de la Netflix.

Amintim faptul că în ultimele luni, Netflix a pierdut un număr extrem de pare de abonați, însă producția de jocuri ar putea reprezenta un pas importat pentru companie în procesul de revenire.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata