Compania de asigutări Omniasig oferă sprijin financiar şi material pentru 105 elevi de liceu din judeţul Buzău, pe parcursul întregului an şcolar 2021-2022, continuând astfel pentru cel de-al treilea an consecutiv parteneriatul încheiat cu Fundaţia World Vision România, a anunţat marţi organizaţia.
Astfel, compania oferă sprijin financiar sub formă de burse şcolare lunare pe toată perioada anului şcolar unui număr de 25 de elevi provenind din medii defavorizate, din clasele IX-XII ale Colegiului Economic din Buzău.
„Copiii din comunităţile defavorizate din mediul rural pleacă în viaţă cu un decalaj faţă de colegii lor de generaţie de la şcolile urbane. Experienţa noastră ne arată că, acolo unde am intervenit cu sprijin material – burse şcolare şi donaţii de rechizite, materiale şcolare, îmbrăcăminte, chiar şi alimente – rezultatele la învăţătură ale acestor copii au fost mai bune. Alături de Omniasig Vienna Insurance Group, ne asigurăm că tot mai mulţi copii pot merge la şcoală, că nu li se ia acest drept doar pentru că nu au bani de navetă sau pentru materiale de studiu şi rechizite”, declară Mihaela Nabăr, director executiv al Fundaţiei World Vision România.
În acest sprijin financiar, pe lângă burse, compania mai oferă alte 25 de locuri în tabere de vară, ghiozdane complet echipate pentru 55 de elevi şi fonduri pentru reabilitarea unui spaţiu de joacă, precum şi a unui spaţiu verde localizate în comunităţi unde trăiesc elevii beneficiari.
„Responsabilitatea socială este o parte integrantă a strategiei noastre de business, lucru pe care îl demonstrăm cu fiecare ocazie prin acţiunile noastre de CSR şi implicarea continuă pe care o avem în comunitate. Iar pentru noi, un aspect foarte important pentru construirea unui viitor mai bun îl reprezintă educaţia. Prin această nouă ediţie a campaniei ŤOmniasig pentru mai bineť, vrem să venim în sprijinul comunităţilor din mediul rural, asigurându-le copiilor condiţii mai bune de învăţare. Tinerii au un drept inalienabil la educaţie, iar aceasta poate însemna diferenţa între un viitor decent şi unul plin de greutăţi. Dorinţa noastră este să contribuim la facilitarea accesului la educaţie, în mod egal, pentru toţi copiii, ca ei să poată merge la şcoală şi să-şi urmeze visurile. Ne bucurăm să colaborăm pentru al treilea an consecutiv cu World Vision România şi cu siguranţă nu ne vom opri aici”, a declarat Mihai Tecău, preşedinte Directorat Omniasig Vienna Insurance Group.
Anul trecut, în primul an de colaborare, Omniasig şi World Vision au venit în sprijinul comunităţii din satul Malu Roşu (judeţul Ialomiţa), unde Şcoala Gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic „Iordache Zossima” nu mai fusese renovată de dinainte de anul 1990. Omniasig a renovat şcoala, a dotat-o integral cu mobilier şi materiale de studiu noi şi a donat cărţi noi pentru biblioteca acestei comunităţi.
De asemenea, la şcoala din Malu Roşu, Omniasig a donat tablete cu abonament la internet pe doi ani în beneficiul a 34 de copii din clasele V-VIII, pentru ca aceştia să poată învăţa de la distanţă în perioada când orele faţă în faţă au fost suspendate.
În prezent, World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.
De altfel, World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, organizaţia a sprijinit peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.
Iar, Omnaisig Vienna Insurance Group este o companie prezentă de peste 25 de ani pe piaţa asigurărilor din România.