Pe platforma industrială Dacia de la Mioveni va fi reluată activitatea de luni în ambele uzine

Foto: www,dacia.ro

Activitatea de producţie pe platforma industrială Dacia de la Mioveni va fi reluată luni, 4 mai, în ambele uzine, conform unui comunicat al Grupului Renault România.

 Activităţile de producţie la Uzinele Dacia au fost reluate parţial, in data de 21 aprilie, bază de voluntariat, în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj.

„În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru, în timp ce Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi. Din data de 4 mai, vor redemara activităţile ambelor uzine. Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor”, a anunţat pe 21 aprilie Grupului Renault România, într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.

Groupe Renault România precizează că, încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.

Din data de 17 martie până pe 5 aprilie, constructorul auto a anunţat întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe data de 2 aprilie, compania menţiona că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie la uzinele Dacia de la Mioveni, „în acord cu partenerii sociali” şi „în contextul propagării virusului COVID-19 la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare”.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019.

Sursa: Agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata