Preşedintele României Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Limbii Române

44

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj emoționant miercuri dimineața, 31 august 2022. Potrivit spuselor sale, această zi e „o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc și simt românește”.

În acest an, ultima zi din vară marchează Ziua Limbii Române. Cu această ocazie specială, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului național, începând cu ora 20:30. De altfel, președintele nostru a transmis un mesaj emoționant despre această sărbătoare.

În mesajul preşedintelui se spune, „31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc și simt românește. Limba română este cheia identității noastre naționale și căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat și a îmbogățit spiritual generații întregi.

Totodată, limba română a fost și continuă să fie un veritabil liant social. Ea ne-a adus laolaltă și ne-a menținut uniți în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alții și pe toți de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja și cultiva.

În această zi specială, transmit întreaga mea apreciere dascălilor de Limba Română din țară și din străinătate, dar și celor dintâi mentori ai oricărui copil – părinții. În țară sau în comunitățile din afara granițelor, aceștia au menirea de a transmite cu mândrie tezaurul limbii generațiilor de copii români de pretutindeni.

În ultimii ani, țara noastră găzduiește un număr tot mai mare de locuitori a căror limbă maternă nu este limba română. Este important ca toți să aibă șansa de a învăța limba română și de a se integra în mod armonios în societatea românească. Predarea și învățarea limbii române, ca limbă nematernă, trebuie să devină o ofertă permanentă a sistemului nostru de educație.

În același timp, este necesară o schimbare de paradigmă atunci când vorbim despre obiectivele educației pentru învățarea limbii române. Alături de încurajarea lecturii, înțelegerea, argumentarea și uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare. Doar luptând cu analfabetismul funcțional avem șansa de a permite cât mai multor persoane să folosească limba română pentru a lua parte la viața comunității și pentru a contribui la dezvoltarea societății.

Limba română este temelia identității noastre. O prețuim folosind-o corect, cultivând-o și ajutându-i pe alții să primească darul de a o învăța și de a se bucura de bogăția ei”, a declarat, miercuri dimineața, Klaus Iohannis.

Ziua Limbii Române este sărbătorită pe data de 31 august

În fiecate an, Ziua Limbii Române este sărbătorită pe data de 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două camere ale Parlamentului României.

În contextul politico-social, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari români din toate grupurile politice au depus la Senatul României un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senatul României de data de 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor pe data de 19 februarie 2013. Această lege a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu pe data de 13 martie 2013 şi publicată apoi în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Aşadar, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau caracter ştiinţific. În prezent, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro