Prima reacție a lui Novak Djokovic, din hotelul în care este obligat să stea până pe 10 ianuarie

32

Novak Djokovic (locul 1 ATP) este obligat să stea într-un hotel din Melbourne până luni, 10 ianuarie, când Tribunalul Federal va analiza contestaţia depusă de către avocații tenismenului sârb.

Novak Djokovic așteaptă decizia instanței, într-un hotel din Melbourne

În contextul dat, Djokovic (34 de ani) încearcă să anuleze decizia autorităților australiene de a-i respinge viza de călătorie, pentru a putea participa la Australian Open 2022.

Până la decizia instanței, Novak Djokovic rămâne într-un hotel de carantină, în care se află mai mulți refugiați. Fanii lui Djokovic, dar și cei care se opun vaccinării anti-COVID, protestează în fața hotelului.

în acest sens, tenismenul sârb a avut prima reacție publică după controversa privind documentele sale de călătorie.

Djokovic a fost văzut la geamul camerei de hotel, și-a salutat fanii și a format o inimă cu mâinile, mulțumindu-le pentru susținere.

Novak Djokovic, în pericol să rateze Australian Open

În contextul legal, tribunalul federal din Melbourne a anunțat că audierea completă în acest caz a fost programată pentru luni, 10 ianuarie. Instanța a precizat că nu are toate declarațiile și documentele necesare din partea ambelor părți implicate.

În opinia sa, Chris Tan, reprezentantul Ministerului pentru Imigrări, a precizat că autoritățile preferă o decizie rapidă în acest caz, dar nu contestă amânarea deciziei.

La rândul lor, avocații lui Novak Djokovic au precizat că este o situație „la limită”, dar s-au declarat încrezători în șansele de reușită ale contestației privind anularea vizei de călătorie.

Conform The Canberra Times, judecătorul Anthony Kelly a cerut o declarație scrisă din partea sportivului sârb. În caz contrar, judecătorul a precizat că va permite și o audiere online, prin intermediul Microsoft Teams.

De altfel, judecătorul Anthony Kelly a recunoscut că știe puține lucruri despre tenis și a întrebat dacă Novak Djokovic se poate antrena în hotelul în care a fost cazat, în cazul în care pronunțarea va mai dura.

Djokovic, recordmen la Australian Open

Într-un mesaj postat pe Instagram, tenismenul sârb a explicat că a primit o scutire medicală din partea autorităților australiene.

în contextul compatitiv, Novak Djokovic (34 de ani) este campionul en titre de la Australian Open și deține un număr record de titluri la Melbourne – nouă.

În acest an, Australian Open 2022 este programat în perioada 17-30 ianuarie. Organizatorii au anunțat că toţi jucătorii care vor să participe trebuie să fie vaccinaţi cu ambele doze împotriva COVID-19.

“La mulți ani tuturor! Vă urez sănătate, iubire și fericire în fiecare moment și sper să iubiți și să respectați toate ființele de pe această planetă minunată. Am petrecut timp de calitate alături de persoanele iubite, iar acum mă îndrept către Australia, cu o scutire pentru a putea juca”, a scris Novak Djokovic pe Instagram.

La Australian Open 2022, Novak Djokovic ar putea să câștige trofeul de Mare Șlem cu numărul 21 din carieră, care ar însemna un record.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News