Produsele de bază din SUA au înregistrat cea mai mare scumpire din ultimii 40 de ani

32

În SUA, toate preţurile de consum au înregistrat, în decembrie cea mai mare creştere din ultimii 40 de ani, susţinute de chirii şi de preţurile mașinilor second-hand, dar inflaţia este pe cale să atingă nivelul său maxim, transmite Reuters.

Arată datele publicate miercuri de Departamentul Muncii după celor apărute vinerea trecută, care arată că piaţa muncii se află aproape de nivelul maxim de ocupare.

În contextul economico-financiar, preşedintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a declarat marţi că banca centrală a Statelor Unite este pregătită să facă ceea ce este necesar pentru a împiedica inflaţia ridicată să devină ”înrădăcinată”, într-o depoziţie făcută în timpul audierii sale în Comisia bancară a Senatului în vederea obţinerii unui al doilea mandat de patru ani ca şef al Fed.

În misiunea sa socio-politică, costul ridicat al vieţii, rezultatul blocajelor din lanţurile de aprovizionare din cauza pandemiei de Covid-19, este un coşmar politic pentru preşedintele Joe Biden, a cărui rată de aprobare a fost puternic afectată.

În opinia sa, ”Fed va fi forţată să înceapă să majoreze dobânzile în martie şi, în funcţie de presiunea politică asupra lor, de ambele părţi ale culoarului politic, va trebui să majoreze dobânzile de patru sau de mai multe ori în acest an şi, posibil, chiar mai mult decât atât, anul viitor”, a declarat Chris Zaccarelli, director de investiţii la Independent Advisor Alliance din Charlotte, Carolina de Nord.

Din punct de vedere procentual, indicele preţurilor de consum a crescut cu 0,5% luna trecută, după ce a urcat cu 0,8% în noiembrie. Pe lângă chiriile mai mari, consumatorii au plătit mai mult şi pentru alimente, deşi creşterea cu 0,5% a preţurilor la alimente a fost mai mică decât în ​cele trei luni anterioare.

Astfel, au existat creşteri mari ale preţurilor fructelor şi legumelor, dar preţurile cărnii de vită au scăzut cu 2,0% după câştigurile puternice recente. De asemenea, consumatorii au beneficiat de o pauză a creşterii preţurilor benzinei, care au scăzut cu 0,5%, după ce au crescut cu 6,1% atât în ​​noiembrie, cât şi în octombrie.

Din ianuarie până în decembrie, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 7,0%, aceasta fiind cea mai mare creştere de la an la an din iunie 1982, care a urmat unei creşteru de 6,8% în noiembrie.

În estimările economiştilor, chestionaţi de Reuters se arată că IPC va creşte cu 0,4% şi va avansa cu 7% de la an la an.

Dar şi inflaţia este cu mult peste ţinta flexibilă de 2% a Fed.

Aşadar, „Inflaţia va încetini în 2022, pe măsură ce lanţurile de aprovizionare se vor redeschide şi preţurile pentru unele articole, cum ar fi vehiculele şi energia, vor scădea, pe măsură ce oferta va ajunge la nivelul cererii. Dar inflaţia pentru multe alte bunuri şi servicii va fi mai mare în 2022 decât înainte de pandemie, din cauza costurilor mai mari cu forţa de muncă. Locuinţele vor contribui, de asemenea, la o inflaţie ridicată în 2022”, a declarat Gus Faucher, economist şef la PNC Financial din Pittsburgh, Pennsylvania.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News